Prinții saudiți care protestează pentru că trebuie să-și plătească singuri curentul

Data actualizării: Data publicării:
Life In The Kingdom Of Saudi Arabia
Foto: Guliver / GettyImages

Autorităţile din Arabia Saudită au arestat 11 prinţi care se adunaseră în faţa unui palat din Riad pentru a protesta față de un decret prin care le-au fost suspendate subvenţiile pentru curent şi apă, relatează sâmbătă media locale, preluate de dpa și citate de Agerpres. Scăderea preţurilor la petrol a determinat autorităţile din regat să introducă măsuri de austeritate, inclusiv reduceri ale subvenţiilor pentru energie.

Life In The Kingdom Of Saudi Arabia
Foto: Guliver / GettyImages

Prinţilor li s-a cerut să plece din faţa palatului, dar au refuzat, a relatat site-ul de ştiri Sabq, citând surse anonime. În consecinţă, gărzilor regale li s-a ordonat ca protestatarii să fie plasaţi în arest, unde vor şi rămâne pentru a fi judecaţi.

În noiembrie, numeroase figuri proeminente din politica şi mediul de afaceri saudite au fost reţinute într-o campanie lansată de o comisie anticorupţie condusă de prinţul moştenitor Mohammed, fiul preferat al regelui Salman, menţionează dpa. În decembrie, procurorul şef al regatului a anunţat că majoritatea celor reţinuţi au acceptat o reglementare financiară pentru a evita procesul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri