Procesul secolului în Mozambic. Fiul fostului președinte a împrumutat 2 miliarde de dolari în numele statului pentru o fabrică de pește

Data publicării:
Armando Guebuza, presedintele mozambic, la o adunare electorala cu alegatorii
Fiul fostului președinte Armando Guebuza, în centrul unui scandal financiar care a dus țara în colaps economic. Foto: Profimedia

În Mozambic a început procesul în care fiul fostului președinte al țării și alți 18 inculpați sunt acuzați de șantaj, delapidare și spălare de bani într-un scandal financiar de două miliarde de dolari. Nivelul prejudiciului este atât de mare, încât instituții financiare internaționale, printre care și FMI, au oprit finanțările către Mozambic, ducând țara în colaps economic, scrie BBC.

Procesul lui Ndambi Guebuza, fiul fostului președinte Armando Guebuza, și a celorlalți acuzați se ține într-un cort imens, în curtea unei închisori de maximă securitate de la periferia capitalei Maputo.

Sălile de judecată ale tribunalelor sunt prea mici pentru zecile de avocați, cei 70 de martori și 250 de reporteri care au fost acreditați la acest proces.

Judecătorul a decis că toți acuzații trebuie să se prezinte în fața instanței în uniforma închisorii. 

Între 2013 și 2014, trei companii nou înființate au luat împrumuturi de 2,2 miliarde de dolari, cea mai mare parte fără știința și aprobarea parlamentului. Audituri făcute ulterior au descoperit că lipsesc 500 de milioane de dolari.

Guvernul Mozambicului a garantat pentru aceste împrumuturi, ceea ce înseamnă că statul va plăti datoria dacă respectivele companii nu o vor face.

Banii au fost folosiți pentru a cumpăra o mare fabrică de procesare a tonului și o flotă de ambarcațiuni de pază, dar și pentru a finanța alte afaceri în care erau implicate companii la care statul deținea acțiuni.

În 2016, guvernul a transformat o parte din împrumut în bonduri de stat (de unde și denumirea scandalului - "Tuna Bonds". În curând, guvernul a recunoscut întreaga dimensiune a împrumutului, declanșând o criză economică în Mozambic.

Moneda țării s-a depreciat cu o treime, inflația a explodat, iar finanțatorii externi s-au retras.

"Legea din Mozambic spune că dacă guvernul ia un împrumut, trebuie să anunțe parlamentul. E clar", a declarat Richard Messick, contributor la blogul Global Anti-Corruption, pentru BBC.

Ca urmare a afacerii, "câteva milioane de oameni au fost aruncați în sărăcie", iar "economia a pierdut mai multe miliarde de dolari", a mai spus el.

Împrumuturile au fost acordate de băncile Credit Suisse (Elveția) și VTB (Rusia) cărte trei companii dinMozambic: Proindicus, Ematum (Mozambique Tuna Company) și MAM (Mozambique Asset Management).

Trei foști bancheri Credit Suisse au pledat vinovați la acuzațiile de spălare de bani formulate de SUA în acest caz.

Mozambic dă în judecată Credit Suisse la un tribunal din Londra, cerând anularea unei părți a împrumutului și acordarea de compensații.

La rândul său, Credit Suisse a făcut o plângere împotriva Mozambucului, susținând că foștii angajați au acționat fără știința băncii.

Printre cei acuzați se mai numără Gregorio Leao, fostul șef al Serviciului de Securitate și Informații din vremea președintelui Guebuza, și Antonio do Rosario, care a fost directorul celor trei companii.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri