Proteste la Moscova. Zeci de oameni au fost arestaţi la o manifestaţie de susţinere a unui opozant al lui Putin

Data publicării:
BPd5gEACIAA5Mvw.jpg large

Moscova fierbe după condamnarea unui opozant al Kremlinului la cinci ani de detenţie într-o colonie de muncă forţată. Cel puţin 5.000 de oameni s-au adunat în capitala Rusiei ca să protesteze faţă de sentinţa în dosarul de fraudă al avocatului Aleksei Navalnîi. 60 de persoane au fost reţinute în urma confruntărilor cu forţele de ordine.

Susţinătorii lui Aleksei Navalnîi s-au adunat în centrul Moscovei, în apropiere de Kremlin, şi au încercat să blocheze circulaţia pe un bulevard. Poliţiştii şi soldaţii i-au împiedicat pe manifestanţi să ajungă lângă reşedinţa prezidenţială. Zeci de persoane au fost arestate.

Oamenii spun că verdictul reprezintă un puternic semnal de alarmă pentru orice om de bună credinţă din Rusia. Aceştia susţin că Navalnîi a fost victima unui „ordin politic de sus” şi că, dacă nu ies în stradă, acelaşi lucru li s-ar putea întâmpla şi altora.

Sentinţa în dosarul lui Aleksei Navalnîi a fost citită de judecătorul tribunalului din Kirov, oraşul unde avocatul a fost trimis în judecată din luna aprilie.

Imediat după anunţarea sentinţei, Aleksei Navalnîi a fost încătuşat şi dus în arest. Apărătorul său a anunţat că va face apel. Pe lângă cei cinci ani de închisoare, Aleksei Navalnîi trebuie să plătească o amendă de 12.000 de euro.

Navalnîi susţine că Putin i-a fabricat dosarul

El a fost acuzat că, în 2009, a deturnat 400.000 de euro în detrimentul unei exploatări forestiere din regiunea Kirov, unde la acea vreme era consilier al guvernatorului local. Activistul a negat toate acuzaţiile şi a susţinut tot timpul că Vladimir Putin i-a fabricat dosarul.

Liderul opoziţiei, Boris Nemţov, s-a pronunţat şi el despre acest caz. „Părinţii lui nu au putut veni la tribunal, era prea mult pentru ei. Soţia lui, deşi o fire energică, este în stare de şoc. Îmi pare foarte rău pentru ea. Vom continua să luptăm cu aceşti ticăloşi, ce altceva putem face?”, a anunţat Nemţov.

În vârstă de 37 de ani, Aleksei Navalnîi s-a evidenţiat în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale izbucnite la Moscova la sfârşitul anului 2011. În 2012, el a contestat revenirea la Kremlin a lui Vladimir Putin şi de atunci a făcut o serie de dezvăluiri despre corupţia din partidul de guvernământ.

Aleksei Navalnîi declarase public că vrea să candideze la alegerile prezindeţiale din 2018. El s-a înscris şi în cursa pentru primăria Moscovei, la alegerile din septembrie. Acum, el s-a retras din campanie şi cere boicotarea scrutinului.

Uniunea Europeană a declarat imediat că verdictul pune serioase semne de întrebare despre aplicarea legii în Rusia, iar Statele Unite s-au declarat extrem de dezamăgite.

Opozanţii regimului Putin au anunţat pentru astăzi proteste de amploare în toată ţara.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri