Video Proteste violente în Marea Britanie, după publicarea unor imagini în care poliția încatușează un tânăr înjunghiat care a murit

Data actualizării: Data publicării:
44333
Foot: Captură video

Prim-ministrul britanic, Keir Starmer, afirmă că există „întrebări serioase pentru poliţie”, după publicarea imaginilor înregistrate de camerele corporale ale forțelor de ordine, care arată modul în care poliţiştii au încătuşat un tânăr ce tocmai fusese înjunghiat şi a murit. El nu exclude o anchetă mai amplă, transmite BBC.

Vickrum Digwa, în vârstă de 23 de ani, a fost condamnat luni la o pedeapsă minimă de 21 de ani de închisoare pentru că l-a înjunghiat pe adolescent cu un cuţit de 21 cm pe care a declarat că îl purta ca parte a credinţei sale sikh, notează News.ro.

Imaginile înregistrate de camerele corporale arată cum studentul de 18 ani de la Universitatea din Southampton a fost încătuşat în timp ce le spune poliţiştilor „Nu pot să respir”, după ce Digwa i-a minţit pe ofiţeri la locul înjunghierii, susţinând că a fost victima unui atac rasist.

Marţi seară, câteva sute de persoane s-au adunat în Southampton, unde au avut loc ciocniri între protestatari şi forţele de ordine.

Şefii Poliţiei reexaminează angajamentele împotriva rasismului care sugerau că ofiţerii ar trebui să trateze minorităţile etnice în mod diferit pentru a asigura egalitatea rezultatelor.

Consiliul Naţional al Şefilor de Poliţie (NPCC) a declarat că ia în considerare preocupările exprimate de parlamentari şi va face modificări acolo unde este necesar.

Anul trecut, NPCC a publicat un document cu „angajamente împotriva rasismului”. Rasismul, se spunea în document, era o „problemă foarte reală în activitatea poliţienească”, iar asigurarea egalităţii de rezultate pentru persoanele din diferite grupuri etnice nu însemna „a trata pe toată lumea la fel”, ci a răspunde la „circumstanţele şi experienţele” lor specifice.

Nu este vorba de o politică oficială sau de o instruire, dar conservatorii au afirmat că este greşit să tratezi oamenii diferit pe baza culorii pielii lor.

O sursă apropiată ministrului de interne Shabana Mahmood a declarat că formularea din document era stângace, iar preşedintele NPCC, şeful poliţiei Gavin Stephens, a spus că „acolo unde este necesar, putem şi vom face modificări”.

Mahmood a descris tulburările din Southampton ca fiind „complet inacceptabile”.

Ea a spus că familia Nowak a făcut luni un „apel puternic” pentru a „nu permite ca moartea lui Henry să fie folosită pentru a crea şi mai multă diviziune, ură sau tensiune”.

„Nu poate exista nicio justificare pentru deturnarea acestei tragedii în scopul de a stârni violenţă şi dezordine”, a adăugat ea.

Vorbind marţi dimineaţă la posturile de televiziune, Keir Starmer a spus că imaginile înregistrate de camera corporală erau „cu adevărat cutremurătoare” şi că „i s-a făcut rău când le-a vizionat”.

Trebuie abordată problema „modului în care acuzaţiile de rasism au influenţat luarea deciziilor”, a spus el.

Organismul de supraveghere a poliţiei, Biroul Independent pentru Conduita Poliţiei (IOPC), a declarat că se aşteaptă ca o anchetă în curs privind acţiunile forţelor de poliţie să prezinte un raport în următoarele trei luni.

Keir Starmer a spus că nu exclude o anchetă mai amplă asupra acestei chestiuni.

Liderul conservator Kemi Badenoch a declarat că imaginile arestării sunt „îngrozitoare” şi că au existat „multiple eşecuri”. Ea l-a provocat pe premierul britanic să reacţioneze mai ferm, comparând cazul din Southampton cu uciderea lui George Floyd în SUA în 2020.

„Nu am văzut o reacţie suficient de puternică”, a declarat ea pentru BBC Newsnight. „Aş dori să văd mai mult”, a adăugat.

Badenoch a spus că, atunci când prim-ministrul era lider al opoziţiei „şi a avut loc incidentul cu George Floyd, ei îngenuncheau pentru ceva ce s-a întâmplat într-o altă ţară”.

„Vreau ca ei să ia la fel de în serios ceea ce se întâmplă în această ţară, aşa cum au făcut-o cu George Floyd”, a spus ea.

Moartea bărbatului afro-american aflat în custodia poliţiei americane a declanşat mişcarea de protest Black Lives Matter.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul-fantomă din România unde poți cumpăra un bloc întreg cu 49.000 de euro. Cartierul abandonat e ascuns...
Digi FM
Cum arată Ozana Barabancea după ce și-a făcut operație de ridicare a sânilor cu implant: „Luați-vă popcorn...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Pădurean, profesor la MIT, despre viața dominată de AI: "Instrument de antrenament al creierului, nu...
Film Now
Demi Moore, acuzată că și-a amenințat fostul ginere. Noi detalii ies la iveală în lupta pentru custodia...
Adevarul
Cazul elevei din Cluj care ar fi fost drogată la banchet: testele toxicologice, negative. Ce au descoperit...
Newsweek
Pensiile militare ar putea crește din acest an. Legea e în Parlament. Ce se întâmplă cu restul pensiilor?
Digi FM
Vești bune pentru elevi! Cât durează vacanța de vară în 2026 și când începe noul an școlar
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
O furnică minusculă provoacă îngrijorare în 22 de state. Pentru unii oameni, înțepătura sa poate fi mortală
Film Now
Ewan McGregor, marcat de filmul care i-a schimbat viața: „Sunt uimit de cât de bun e și acum, la 30 de ani de...
UTV
Mihai Petre și Elwira au publicat imagini rare de la nuntă. Cum arătau cei doi în urmă cu 18 ani