Putin a aprobat noua strategie navală a Rusiei. Câte submarine nucleare are Moscova

Data actualizării: Data publicării:
Main Naval Parade in St.Petersburg.
Vladimir Putin / Sursa foto: Profimedia Images

Preşedintele rus Vladimir Putin a aprobat o nouă strategie navală care urmăreşte să restabilească pe deplin poziţia Rusiei în rândul principalelor puteri maritime ale lumii, a declarat consilierul Kremlinului Nikolai Patruşev într-un interviu publicat luni de ziarul Argumentî i Faktî şi citat de Reuters.

Rusia are a treia cea mai puternică forţă navală din lume după China şi Statele Unite, conform celor mai multe clasamente publice, deşi forţele navale au suferit o serie de pierderi importante în războiul din Ucraina, notează Agerpres.

Strategie până în 2050

Patruşev, fost ofiţer KGB care a lucrat împreună cu Putin în oraşul Sankt Petersburg din nordul Rusiei în perioada sovietică, a declarat că noua strategie navală - intitulată "Strategia pentru dezvoltarea marinei ruse până în 2050" - a fost aprobată de Putin la sfârşitul lunii mai.

"Poziţia Rusiei ca una dintre cele mai mari puteri maritime ale lumii se reface treptat", a declarat Patruşev.

"Este imposibil să desfăşurăm o astfel de muncă fără o viziune pe termen lung a scenariilor de dezvoltare a situaţiei din oceane, a evoluţiei provocărilor şi ameninţărilor şi, bineînţeles, fără a defini scopurile şi obiectivele cu care se confruntă Marina Rusă", a continuat consilierul prezidenţial rus.

Rusia are 79 de submarine

Patruşev nu a oferit alte detalii despre strategie, deşi Rusia a mărit cheltuielile pentru apărare şi securitate la niveluri înregistrate în timpul Războiul Rece ca procent din Produsul Intern Brut.

Un raport al Departamentului de Apărare al SUA a arătat în 2021 că Beijingul avea cea mai mare flotă din lume şi că forţa de luptă globală a Chinei este de aşteptat să crească la 460 de nave până în 2030.

Datele open source sugerează că Rusia are 79 de submarine, inclusiv 14 submarine cu propulsie nucleară şi dotate cu rachete balistice, precum şi 222 de nave de război. Flota sa principală este Flota de Nord cu sediul în Severomorsk, la Marea Barenţ.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Satul din România devenit punct-cheie pentru apărarea țării. Mulți români nici nu știu să-l arate pe hartă
Digi FM
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce s-a ales de Stifler din "American Pie". Seann William Scott are 50 de ani și a schimbat petrecerile pe...
Adevarul
Cât ar putea ajunge factura la energie în această iarnă. Scenariile analizate de experți
Newsweek
Luca Niculescu anunță că ia în calcul indexarea pensiilor. Ce spune despre majorările de la 1 ianuarie 2027
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”