Putin cheamă rușii la vot în septembrie, într-un moment dificil pentru Kremlin

Data publicării:
Vladimir Putin la o paradă militară
O analiză recent publicată în una dintre cele mai importante reviste rusești de politică externă a arătat că obiectivele de război prezentate de Putin sunt acum imposibil de atins. Foto: Profimedia Images

Președintele rus Vladimir Putin a convocat marți alegeri legislative pentru 20 septembrie, într-un moment complicat pentru Kremlin, marcat de scăderea susținerii pentru partidul de guvernământ Rusia Unită, nemulțumiri legate de războiul din Ucraina, deteriorarea nivelului de trai și restricțiile tot mai ample privind accesul la internet și rețelele sociale.

Vladimir Putin, care a fost reales în 2024 pentru un nou mandat de şase ani în fruntea Rusiei, a semnat marţi un decret prin care se convoacă alegeri legislative în toamna acestui an, conform portalului de informaţii juridice al statului rus, transmite Agerpres.

Intenţia de vot pentru partidul prezidenţial Rusia Unită a scăzut în ultimele luni sub 30% şi se apropie de cel mai scăzut nivel istoric, 26,4%, înregistrat în august 2021.

Principalele motive sunt faptul că populaţia s-a săturat de război şi de atacurile cu drone, scăderea nivelului de trai din cauza scumpirii coşului zilnic de cumpărături şi, mai ales, întreruperile în furnizarea internetului. Majoritatea ruşilor leagă acest ultim aspect, precum şi interdicţiile privind accesarea reţelelor sociale, de deputaţii partidului de guvernământ din Duma de Stat (Camera Deputaţilor).

Între timp, partidul Oameni Noi (un proiect politic de centru-dreapta lansat în 2020, creat cu sprijinul tacit al Kremlinului) a crescut în sondaje opunându-se deschis acestor măsuri, pe care preşedintele Putin le-a justificat invocând caracterul prioritar al siguranţei cetăţenilor, deşi experţii consideră că eficacitatea dronelor ucrainene nu este legată în niciun fel de utilizarea internetului de către cetăţeni.

Din acest motiv, potrivit presei, Rusia Unită nu şi-a anunţat deocamdată programul electoral, care depinde direct de situaţia de pe front, de indicatorii economici şi de controlul internetului.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat în această săptămână un mesaj în care situa intenţia de vot pentru Rusia Unită la 22%, în contextul în care acest partid a obţinut aproape 50% din voturi la cele mai recente alegeri legislative, desfăşurate în 2021.

Partidul Rusia Unită foloseşte de obicei pe scară largă resursele administrative ale statului şi obţine sprijin din partea milioanelor de angajaţi publici, a lucrătorilor din industria militară şi a soldaţilor.

Indiferent de context, analiştii şi presa independentă consideră că partidului Kremlinului îi este aproape imposibil să obţină o majoritate constituţională în aceste alegeri, cu excepţia cazului în care autorităţile vor manipula rezultatele.

Partidul Rusia Unită beneficiază în mod tradiţional de o participare scăzută, în special în marile oraşe, din cauza refuzului multor ruşi liberali, care au o atitudine critică faţă de preşedintele Putin, de a merge la urne. Pentru a contracara această tendinţă, autorităţile ruse au lansat o campanie de persecuţie împotriva singurului partid de opoziţie legal din Rusia, Iabloko, mulţi dintre activiştii săi fiind închişi, arestaţi sau etichetaţi drept agenţi străini sau extremişti, ceea ce îi împiedică să participe la alegeri.

Iabloko, formaţiune care are reprezentare în Dumă, este singurul partid din Rusia care se opune public, din 2022, campaniei militare din Ucraina, mai mulţi dintre veteranii săi fiind incluşi pe listele electorale ale Rusiei Unite.

Companiile de sondare a opinii publice au modificat metoda prin care realizează chestionarele pentru a ascunde prăbuşirea preşedintelui Putin şi a partidului Rusia Unită în sondaje, ceea ce nu a împiedicat scăderea în continuare a susţinerii lor în rândul ruşilor, de aceea uneori au renunţat să mai publice rezultatele acestor sondaje.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum poți ieși la ‘pensie’ la 40 de ani. Strategia financiară urmată de tot mai mulți tineri, cum se aplică în...
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu a slăbit 10 kilograme într-o lună. Dieta pe care o urmează și băutura pe care o consumă în fiecare...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
Fructul dulce al verii care nu ar trebui consumat fără coajă: partea pe care mulți o aruncă este cea mai...
Newsweek
Anunț îngrijorător de la Casa de Pensii: Unul din doi pensionari are probleme cu pensia. Despre ce e vorba?
Digi FM
Eva Herzigova, nuntă după 25 de ani de iubire. S-a căsătorit cu tatăl copiilor ei într-o ceremonie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...