Putin justifică restricțiile internetului în Rusia: „Infractorii aud și văd totul”

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin
Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Președintele rus, Vladimir Putin, a justificat restricțiile impuse internetului în marile orașe invocând motive de securitate, susținând că astfel de măsuri sunt necesare pentru a preveni atacuri, în ciuda criticilor tot mai puternice din partea populației și mediului economic.

„Desigur, dacă ele (întreruperile) au legătură cu activitatea operativă pentru prevenirea atacurilor teroriste, şi ştim că, din păcate, uneori unele ne scapă, garantarea securităţii oamenilor va fi întotdeauna o prioritate”, a afirmat şeful statului rus în timpul unei şedinţe guvernamentale transmise în direct la televizor, potrivit Agerpres.

Într-una din rarele sale declaraţii pe această temă, preşedintele Vladimir Putin a recunoscut existenţa „unor probleme” în funcţionarea internetului în oraşe precum Moscova sau Sankt Petersburg şi a cerut dezvoltarea unui „mecanism care să garanteze funcţionarea neîntreruptă a serviciilor vitale”. Liderul de la Kremlin se referea în special la sistemele de plată, programările la medic şi accesul la Gosuslugi, sistemul digital de servicii publice.

Preşedintele Vladimir Putin a subliniat că, „dacă se informează publicul în avans, acest lucru poate prejudicia activitatea operaţională” a poliţiei, deoarece „infractorii de asemenea aud şi văd totul”. „Dacă ei primesc orice tip de informaţii, îşi modifică comportamentul şi planurile”, a insistat el.

Cu toate acestea, a considerat că „trebuie să se informeze oamenii despre ceea ce se întâmplă după ce activitatea a fost finalizată” şi, în acest sens, a făcut apel la forţele de securitate să dea dovadă de „imaginaţie” în găsirea unui echilibru corect în relaţia cu autorităţile civile.

Deşi Kremlinul şi autorităţile ruse insistă că motivul întreruperilor de internet este securitatea, majoritatea ruşilor nu dau crezare explicaţiilor oficiale care au fost oferite în mod limitat, în unele regiuni aceste întreruperi fiind în vigoare de un an. De fapt, analiştii consideră că forţele de securitate au comis o greşeală gravă, ceea ce a provocat cea mai mare scădere a popularităţii preşedintelui Putin de la începutul războiului din Ucraina.

Potrivit presei oficiale şi a celei independente, de la administraţia prezidenţială până la deputaţi, antreprenori, bloggeri şi militari, toată lumea este nemulţumită de încetinirea vitezei internetului, care a provocat pierderi mari economiei naţionale.

Toate partidele politice au criticat aceste măsuri care includ blocarea unor reţele sociale precum Telegram, cu excepţia formaţiunii Rusia Unită, partidul Kremlinului, care beneficiază în prezent, potrivit sondajelor, de o intenţie de vot sub 30% cu mai puţin de cinci luni înaintea alegerilor parlamentare.

Acestor critici li s-au adăugat în ultimele săptămâni câteva figuri loiale Kremlinului, precum Victoria Bonya, o bloggeriţă faimoasă rezidentă în Monaco ale cărei sesizări ale problemelor care afectează Rusia, internetul, criza economică, deversările în Marea Neagră, inundaţiile din Caucaz şi sacrificarea animalelor în Siberia, au fost văzute de zeci de milioane de persoane.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți conduce dacă ai diabet? Situațiile în care dreptul de a conduce poate fi restricționat și ce spune legea...
Digi FM
Reacție dură în online: De ce speră Dan Negru ca acest Campionat Mondial să fie un eșec total
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Gavin Arvizo în 2026. Băiatul care i-a adus acuzații grave lui Michael Jackson a dispărut complet din...
Film Now
Top 10 filme despre fotbal și fotbaliști. Cele mai bune producții de văzut în timpul Cupei Mondiale. TRAILERE
Adevarul
Controversele din jurul noii grile de salarizare reapar în spațiul public. Cât ar putea ajunge salariile...
Newsweek
Pensionarii care au muncit în această perioadă iau sute de lei pensie suplimentară. Cum știi dacă te încadrezi
Digi FM
Cine e milionarul de 58 de ani cu care a fost pozată Simona Halep în Mykonos. În ultimul timp s-a vorbit tot...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
Cel mai mare cimitir de balene descoperit vreodată. Unele schelete au peste 5 milioane de ani
Film Now
N-a mai vrut să audă de Hollywood ani întregi, dar a revenit în forță. Cum arată Joan, sora lui John Cusack...
UTV
Simona Halep a fost surprinsă alături de un milionar român. Cine este bărbatul cu 24 de ani mai în vârstă...