Putin vrea ca SUA să apere convoaiele umanitare din Siria

Data publicării:
vladimir putin_kremlin.ru

Preşedintele rus Vladimir Putin vrea ca Statele Unite să apere convoaiele umanitare din Siria, a declarat vicecancelarul german Sigmar Gabriel, după ce s-a întâlnit cu liderul de la Kremlin, la Moscova, relatează Reuters, citată de News.ro.

vladimir putin_kremlin.ru

Gabriel, care a discutat cu Putin în privat, timp de circa o oră, a spus că liderul rus a negat implicarea Moscovei în atacul asupra unui convoi ONU din Siria şi a adăugat că preşedintele rus este interesat de o reluare a armistiţiului.

Dorinţa lui Putin este ca „nu numai Rusia să fie pregătită să monitorizeze aceste convoaie cu forţele sale”, ci şi Statele Unite, potrivit oficialului german.

„Acesta este unul dintre marile conflicte - americanii nu sunt dispuşi să facă acest lucru - cel puţin nu încă”, a adăugat el.

Gabriel l-a îndemnat pe liderul de la Kremlin să îşi folosească influenţa asupra preşedintelui sirian Bashar al-Assad pentru o deescaladare a confrlictului din Siria.

Un raid aerian a vizat luni un convoi umanitar al ONU, în apropiere de Alep, ceea ce a dus, practic, la prăbuşirea armistiţiului care dura de o săptămână. Statele Unite afirmă că avioane ruse au fost responsabile, dar Moscova neagă acuzaţiile. Mai mult, Ministerul rus al Apărării a anunţat miercuri că în zonă se afla o dronă americană Predator în momentul în care a fost atacat convoiul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri