Raport privind tortura în China: Deținuții reclamă bătăi, lipsa îngrijirilor medicale și privarea de somn

Data actualizării: Data publicării:
inchisoare china
Foto care are un caracter ilustrativ / Getty Images

China continuă să practice tortura asupra deţinuţilor pentru a obţine mărturisiri și apelează în special la bătăi şi privarea de îngrijiri medicale, conform unui raport publicat miercuri de Coaliţia Apărătorilor Drepturilor Omului din China (CHRD).

Sistemul judiciar opac al Chinei este criticat în mod regulat pentru dispariţiile de deţinuţi, reprimarea disidenţilor şi utilizarea curentă a torturii pentru a forţa mărturisirile, relatează AFP preluată de Agerpres.

Cel mai recent raport al coaliţiei a examinat cazurile a 209 prizonieri între 2016 şi 2025 care au susţinut că au fost torturaţi şi maltrataţi în timp ce erau în detenţie în China, în ciuda interdicţiei legale privind astfel de practici.

Conform constatărilor raportului, prizonierii de conştiinţă au fost vizaţi în mod special.

O cincime dintre deţinuţii au raportat că au fost bătuţi, în timp ce 15% au indicat că au fost torturaţi pentru a fi constrânşi să facă mărturisiri.

Deținuți privați de îngrijiri medicale

În total, 35% dintre deţinuţii intervievaţi de CHRD au raportat că li s-a refuzat îngrijirea medicală adecvată, 16 dintre aceştia murind în spatele gratiilor ca urmare a acestui fapt.

Conform raportului, deţinuţii susţin, de asemenea, că au fost privaţi de somn, hrană şi apă, supuşi la temperaturi de îngheţ şi şocuri electrice, închişi în cuşti de fier şi suspendaţi de încheieturi.

„Tortura persistă deoarece autorităţile chineze refuză, în general, să investigheze acuzaţiile formulate de prizonierii de conştiinţă şi să-i urmărească penal pe cei responsabili. În unele cazuri, plângerile atrag pedepse suplimentare”, se arată în raport.

Cazuri de tortură au fost documentate de CHRD în toate provinciile şi regiunile administrative speciale din China, cu excepţia oraşului Macao.

Ce prevede legislația chineză

Conform legislaţiei chineze, tortura şi utilizarea violenţei pentru a obţine mărturisiri se pedepsesc cu până la trei ani de închisoare, pedepsele fiind mai aspre dacă tortura are ca rezultat vătămări corporale sau deces.

Beijingul este, de asemenea, semnatar al Convenţiei ONU împotriva torturii, dar este acuzat de mult timp că nu a implementat sau aplicat legi şi reglementări care vizează eradicarea acestor violenţe.

Raportul, intitulat „Ascuns sub covor: Eşecuri sistemice în a pune capăt torturii în Republica Populară Chineză”, nu a găsit nicio dovadă că au fost declanşate urmăriri penale sau măsuri disciplinare împotriva celor responsabili.

Guvernul chinez nu a răspuns imediat solicitărilor AFP de a comenta.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fiica lui Halle Berry intervine în scandalul de familie: „Nu am văzut-o niciodată să-l lovească pe fratele...
Adevarul
Un zimbru de aproape o tonă a fost găsit fără cap la Măgura Ilvei. Ce suspiciuni au autoritățile în legătură...
Newsweek
CASS la pensie. Este măsura legală? Un avocat spune dacă pot fi recuperați banii: „Există o singură cale!”
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”