„Răzbunare cosmică”. Un document CIA povestește cum un OZN a transformat 23 de militari sovietici în „stâlpi de calcar”

Data actualizării: Data publicării:
farfurie zburatoare film
Foto: Profimedia

Un raport desecretizat al CIA despre un presupus atac al unui OZN asupra soldaților sovietici, în ultimii ani ai URSS, a devenit viral după ce a fost postat pe site-ul agenției.

Documentul este un rezumat de o singură pagină a unor articole din ziarele Canadian Weekly World News și Holos Ukrainî, datând din martie 1993, care descriu o întâlnire ostilă dintre armata rusă și o farfurie zburătoare despre care se spune că a avut loc în 1989 sau 1990, relatează The Independent.

Povestea – intitulată „Răzbunare cosmică” din sursa ucraineană și despre care se spune că derivă dintr-un dosar KGB de 250 de pagini, care include declarații ale martorilor și fotografii documentare – spune că 25 de militari sovietici participau la un antrenament când o „navă spațială în formă de farfurie” a trecut la distanță mică deasupra bazei lor din Siberia.

Militarii au reacționat și „din motive necunoscute” au lansat o rachetă sol-aer asupra aeronavei, pe care ar fi doborât-o cu succes.

„Cinci umanoizi scunzi, cu „capete mari și ochi mari și negri” au ieșit din epavă, iar apoi au fuzionat într-un „un singur obiect”: o formă sferică ce  emitea un bâzâit sinistru, potrivit dosarului.

Sfera a lansat apoi o explozie de lumină albă strălucitoare, care i-a transformat pe 23 dintre bărbați „în stâlpi de calcar”, în timp ce alțți doi, protejați de explozie pentru că erau la umbră, au scăpat nevătămați.

Trupurile victimelor au fost recuperate de Armata Roșie și duse la un laborator secret de cercetare de lângă Moscova, unde s-a descoperit că structura lor moleculară era acum identică cu cea a calcarului, lumina care i-a pietrificat fiind atribuită unei „surse de energie” necunoscute omenirii, potivit raportului.

„Dacă dosarul KGB corespunde realității, acesta este un caz extrem de amenințător”, a spus un analist CIA, al cărui nume nu apare în document, ca răspuns la această relatare.

„Extereștrii posedă arme și tehnologii care depășesc toate presupunerile noastre. Ei pot să se apere singuri dacă sunt atacați”, a mai spus analistul.

Totuși, fostul agent CIA Mike Baker și-a exprimat scepticismul cu privire la această întâlnire cu extratereștii, care pare mai degrabă o scenă dintr-un roman science-fiction sau dintr-un film prost din anii 1950.

„Dacă a existat un incident, indiferent de natura acestuia, bănuiesc că raportul real nu seamănă prea mult cu ceea ce a ieșit acum din cinci, șase sau șapte iterații ale ceea ce a fost scris inițial”, a spus el pentru Fox News Digital.

„Sunt sigur că există viață extraterestră. Dar nu cred că au aterizat cu zeci de ani în urmă, au transformat soldații sovietici în calcar și abia acum auzim despre asta. Nu cred că este cazul”, a adăugat el.

Cu toate acestea, OZN-urile continuă să fie un subiect de mare fascinație în Statele Unite și în întreaga lume. Președintele american Donald Trump a spus că nu crede în extratereștri, când a apărut la podcastul lui Logan Paul, în timpul campaniei prezidențiale de anul trecut. Cu toate acestea, în primele luni ale mandatului său, el a semnat un ordin executiv prin care cerea ca toate documentele federale legate de OZN-uri să fie desecretizate, pentru a expune sau a risipi zvonurile despre orice „mușamalizare”.

De asemenea, Pentagonul a emis un raport anul trecut în care detaliază cele 757 de mesaje pe care le-a primit de la membrii publicului între mai 2023 și iunie 2024 cu privire la fenomene aeriene neidentificate și inexplicabile, recunoscând în cele din urmă că niciunul nu a oferit dovada vieții extraterestre.

Dar printre sutele de baloane, păsări și sateliți identificați greșit despre care au fost sesizate autoritățile, au existat și o serie de episoade care nu au o explicație simplă, inclusiv o ciocnire evitată la limită între un avion comercial și un obiect misterios în largul coastei New York-ului.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu poate România să doboare toate dronele rusești care îi încalcă spațiul aerian. Ce sisteme de apărare...
Digi FM
Cum a încercat un bărbat să ascundă uciderea iubitei însărcinate. S-a eschivat ani întregi
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Film Now
Toți au vorbit despre J.LO la premiera noului ei film. Detaliul care a declanșat zvonuri despre operații...
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Newsweek
Ajutor la pensie de la Înalta Curte. Avocat: Cresc șansele ca pensionarii să ia bani în plus în instanță
Digi FM
Solistul de la Imagine Dragons și iubita sa au strălucit la prima apariție oficială de când formează un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu creierul tău când stai pe telefon până târziu în noapte. Medicii avertizează asupra unui...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Quentin Tarantino atacă Hollywood-ul și dezvăluie singurul film care l-a impresionat în ultimii șase ani...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...