Sari la conținut
News Alert

Reacția Rusiei după ce Trump a amenințat cu lansarea de „rachete inteligente”

"Rachetele inteligente" trebuie să zboare în direcţia teroriştilor, nu a guvernului legitim, a replicat miercuri purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Federaţiei Ruse, Maria Zaharova, ca răspuns la avertismentul lansat pe Twitter de preşedintele american, Donald Trump, că Rusia ar trebui să se pregătească să doboare rachetele lansate asupra Siriei.

zaharova

Maria Zaharova / FOTO: FACEBOOK



"Rachetele inteligente trebuie să zboare în direcţia teroriştilor, nu a guvernului legitim, care de câţiva ani luptă împotriva terorismului internaţional pe teritoriul său", a notat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, ea a atenţionat că un atac cu rachete din partea SUA asupra Siriei ar putea distruge dovezile din incidentul legat de "aşa-zisa utilizare de arme chimice în Ghouta de Est". "Dar inspectorii din partea Organizaţiei pentru Interzicerea de Arme Chimice (OIAC) au fost preveniţi că acum rachetele inteligente vor distruge toate dovezile utilizării de arme chimice la sol? Sau întregul scenariu constă tocmai în a şterge rapid urmele provocării cu lovituri de rachete inteligente, astfel ca inspectorii internaţionali să nu mai aibă ce găsi ca dovezi?", a mai notat Zaharova.

Donald Trump a răspuns miercuri Rusiei pe Twitter, după mesajul unui oficial rus că orice rachetă ar fi lansată către Siria va fi doborâtă, transmiţând Moscovei să se pregătească pentru rachetele ''frumoase, noi şi 'smart''' care vor veni. "Rusia a promis că va doborî una câte una toate rachetele trase către Siria. Pregăteşte-te Rusia, pentru că ele vor veni, frumoase, noi şi inteligente ('smart'). Nu ar fi trebuit să fii prietenă cu un animal care ucide cu gaze ('Gas Killing Animal'), care-şi ucide propriul popor şi îi face plăcere", a scris Trump pe Twitter.

Peste 40 de persoane au fost ucise sâmbătă într-un presupus atac chimic la Douma, ultimul bastion al insurgenţilor lângă capitala siriană Damasc.

Sursa Agerpres