Recep Erdogan, despre pedeapsa capitală: „În curând!”
Data publicării:
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan spune că reintroducerea pedepsei capitale va fi supusă spre aprobare parlamentului „în curând”, fără însă a indica un calendar. Liderul de la Ankara mai spune că reacțiile indignate ale Occidentului „nu contează”.
Foto: Guliver / GettyImages
„În curând, în curând, nu va îngrijorați. Se va întâmpla în curând, dacă Dumnezeu o va dori”, a spus Erdogan, într-un discurs la Ankara, răspunzând unei mulțimi care scanda „Vrem pedepsa cu moartea” împotriva puciștilor din iulie, relarează AFP, citată de Agerpres.
„Guvernul nostru va supune (reintroducerea pedepsei capitale) parlamentului. Sunt convins că parlamentul o va aproba și, când va ajunge în fața mea, o voi ratifica”, a continuat Erdogan.
O eventuală dezbatere în parlament pe acest subiect se anunță furtunoasă, într-o perioadă în care guvernul speră să obțină sprijinul unor deputați din opoziție pentru reformarea Constituției și instaurarea unui regim prezidențial.
Erdogan a evocat imediat după puciul eșuat din iulie posibilitatea revenirii la pedeapsa cu moartea, provocând indignarea Uniunii Europene.
Turcia a abolit pedepsa capitală în 2004, în cadrul candidaturii de aderare la Uniunea Europeană, iar reintroducerea sa ar putea pune capăt acestor negocieri.
„Occidentul spune asta, Occidentul spune ailaltă. Iertați-mă, dar ceea ce contează nu este ce spune Occidentul, este ce spune poporul meu”, a adăugat Erdogan, vorbind la ceremonia de inaugurare la Ankara a gării pentru trenuri de mare viteză.
Potrivit guvernului, peste 35.000 de persoane au fost arestate în Turcia în anchetele deschise după puciul eșuat din 15 iulie. Ankara îl acuză de orchestrarea lui pe clericul Fethullah Gülen, exilat în SUA, cerând extrădarea sa.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.