Record sumbru în SUA. Au fost raportate peste 60.000 de cazuri de COVID în doar 24 de ore

Data publicării:
O ambulanta a adus un bolnav de coronavirus la un spital din New York.
Foto: Profimedia Images

Statele Unite ale Americii au înregistrat un nou record sumbru: peste 60.000 de cazuri noi de infectare cu coronavirus au fost raportate în doar 24 de ore, potrivit datelor publicate de Institutul Johns Hopkins, citate de Agerpres.

În acelaşi interval, în SUA au decedat 1100 de pacienţi cu COVID-19, totalul de la începutul pandemiei ridicându-se la 131.362 de morţi. Atât bilanţul infectărilor, cât şi cel al deceselor arată că Statele Unite sunt ţara cea mai afectată de coronavirus din lume.

De câteva săptămâni, statele americane din sud şi vest se confruntă cu o recrudescenţă a epidemiei, după o stabilizare pe coasta de est, în special la New York, care era la un moment dat cel mai mare focar.

Preşedintele Donald Trump pune recordurile zilnice pe seama numărului excesiv de teste, însă mai mulţi oficiali din domeniul sanitar, la nivel federal şi mai ales local, consideră că situaţia este gravă.

Liderul de la Casa Albă a lansat oficial marţi procedura de retragere a Statelor Unite din Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pe care o acuză de întârzierea reacţiei la epidemia de coronavirus. SUA sunt principalul finanţator al agenţiei respective din cadrul ONU.

Editor: Cristina Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperirea care șochează despre telefonul lui Trump: nici patriotic, nici american nu este...
Digi FM
O femeie a fost prinsă la furat lavandă de două ori, în mai puțin de o oră, în Sectorul 6 din București. Ce...
Pro FM
Justin Bieber rupe tăcerea: „Nu-mi mai cereți să mă vindec. Știu că am probleme”. Mesajul postat de artist pe...
Film Now
Fiul lui Jason Momoa debutează în actorie în Dune 3. La doar 16 ani, Nakoa-Wolf va juca alături de tatăl său...
Adevarul
Final neașteptat de vacanță în Turcia pentru o familie de români: „Mi-au zis că este o lege nouă, de câteva...
Newsweek
Schimbări majore la Casa de Pensii. Pensionarii care au cerut recalcularea vor lua banii mai repede
Digi FM
Ce le-a cerut Călin Georgescu susținătorilor săi după ce i-a anunțat că a fost amendat cu 200.000 de lei de...
Digi World
Rutina surprinzătoare de dimineață a lui Novak Djokovic. Cele două băuturi cu care își „detoxifică” organismul
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela Anderson, chimie evidentă cu Liam Neeson, în The Naked Gun. Scena surprinzătoare din TRAILER: "Ne-am...
UTV
Anca Țurcașiu și Călin Șerban, legământ de iubire pe viață: și-au tatuat un cuvânt care le unește numele