Regimul de la Damasc se așteaptă în orice moment la un atac

Data publicării:
soldati siria afp-5

Statele Unite şi Franţa sunt hotărâte să acţioneze împotriva regimului condus de Bashar al-Assad, pe care îl acuză de moartea a peste o mie de persoane după ce a folosit substanţe letale împotriva civililor. Preşedintele rus Vladimir Putin a calificat acuzaţiile la adresa puterii siriene drept o absurditate şi a cerut Washingtonului să-i prezinte dovezile folosirii armelor chimice de către Bashar al-Assad.

Siria a negat că a folosit arme chimice împotriva civilor şi a întors acuzaţiile împotriva rebelilor, după ce serviciile secrete americane au publicat un raport despre atacul de săptămâna trecută de lângă Damasc. Potrivit documentului, 1.429 de oameni au fost ucişi atunci.

Nu am luat o decizie finală în privinţa diferitelor acţiuni care ar putea fi întreprinse. În niciun caz nu luăm în calcul orice fel de acţiune militară care ar implica trupe la sol sau o campanie pe termen lung, dar luăm în calcul posibilitatea unei acţiuni limitate şi precise”, a declarat Barack Obama.

Secretarul de stat american John Kerry spune că țara sa are în aceste moment dovezi solide împotriva regimului Bashar al-Assad.

Deşi preşedintele american Barack Obama nu a luat încă o decizie in privinta unui eventual atac asupra Siriei, Rusia a lansat un avertisment dur. „Folosirea unilaterală a forţei fără mandat din partea Consiliului de Securitate al ONU, indiferent de durată, va fi un semn clar al încălcării legilor internaţionale, va submina şansele rezolvării pe cale politică şi diplomatică a conflictului din Siria, va duce la noi confruntări şi victime. Nu vom permite acest lucru”, a subliniat purtătorul de cuvânt al MAE rus.

În acest timp, în Siria, armata se pregăteşte pentru a face faţă operaţiunii militare, care pare iminentă. „Soldaţii şi forţele armate nu se tem de SUA şi nici de orice altă ţară. Suntem neclintiţi de pe poziţiile noastre, pentru că ne apărăm ţara şi patria”.

Potrivit experţilor, Statele Unite ar putea ataca obiectivele de comandă ale armatei siriene cu rachete de croazieră lansate de pe nave de război americane. Intervalul luat in calcul pentru lansarea atacului este destul de scurt. Mai precis până marţi, când preşedintele Obama va pleca în Europa pentru summitul G20 de la Sankt Petersburg.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...