Restricţii la consumul de apă în California. Cine le încalcă riscă amenzi de 10.000 de dolari pe zi

Data publicării:
robinet apa

 

Anunţul făcut de guvernatorul Californiei este considerat unul istoric. Rezervele de apă ale statului american nu s-au aflat niciodată la un nivel atât de scăzut, din 1950, de când se fac măsurători.

Jerry Brown, guvernator California: „Trecem printr-o secetă istorică şi care cere acţiune fără precedent. Din acest motiv, emit un ordin obligatoriu în privinţa reducerii substanţiale a consumului de apă în tot statul. Ca şi californieni, trebuie să tragem împreună şi să salvăm apa în toate felurile în care putem”.

"Lucrurile trebuie făcute cu mai puţină apă decât până acum, aşa că nu vom mai putea să folosim apa aşa cum vrem", spun oamenii. 

Proprietarii au obligaţia să se doteze cu sisteme de irigare economice, iar agenţiile statului vor trebui să raporteze cazurile în care constată un consum mare de apă.

Poţi vedea oameni care risipesc apa tot timpul, oamenii care îşi udă gazoanele, parcuri unde nu se foloseşte apă reciclată. Sunt multe lucruri care trebuie să se schimbe”.

Unii californieni nu ştiu dacă vor reuşi să respecte cererea autorităţilor: „Mi se pun restricţii începând de la tragerea apei la toaletă la udatul gazonului, mă limitează la 5-10 minute, este ca şi când ai uda timp de 15 minute cu un pahar de vin”. În mod cert, este motiv de îngrijorare. Apa este o parte foarte importantă a vieţii noastre”.

Cine va încălca noua legislaţie, riscă amenzi de 10.000 de dolari pe zi. Măsura de urgenţă a fost luată în condiţiile în care California a intrat în cel de-al patrulea an de secetă. În plus, stratul de zăpadă din munţi, care înmagazinează o treime din rezervele de apă ale statului, s-a redus semnificativ.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri