Revista Time îl va desemna pe Donald Trump „Persoana Anului” pentru a doua oară

Data publicării:
Donald Trump
Donald Trump Foto: Profimedia Images

Cândva, Donald Trump era aproape gata să facă pariu că revista Time nu îl va desemna niciodată „Persoana Anului”. În 2024, iată că Time o va face. Și încă pentru a doua oară, scrie CNN. Time îl va desemna joi pe Trump drept alegerea din acest an, recunoscându-l pe președintele ales drept individul considerat a fi exercitat cea mai mare influență asupra afacerilor globale „în bine sau în rău”.

Pentru a sărbători dezvăluirea copertei revistei, Trump va suna clopotul de deschidere la Bursa din New York, a declarat pentru CNN o sursă familiarizată cu această chestiune. Trump a acordat un interviu amplu revistei luna trecută. 

Trump a fost numit Persoana Anului de către revista Time în 2016, după ce a câștigat alegerile prezidențiale. El se alătură altor 13 președinți americani care au primit această recunoaștere, inclusiv președintele Joe Biden.

O listă scurtă pentru Persoana Anului a fost anunțată luni la „The Today Show” de la NBC și îi includea pe Trump, vicepreședinta Kamala Harris, pe prințesa Kate Middleton, miliardarul Elon Musk și pe premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Un purtător de cuvânt al Time a declarat că revista „nu comentează alegerea sa pentru Persoana Anului înainte de publicare. Alegerea din acest an va fi anunțată la 12 decembrie, pe Time.com”.

Fostul și viitorul președinte este de mult timp fixat pe ideea de a fi coperta revistelor, în special pe coperta Time.

Churchill, Regina Elisabeta a II-a, Putin și Stalin au fost de asemenea desemnați „Persoana anului”.

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât înseamnă un baril în litri. Preţul petrolului continuă să crească, avertismentul specialiştilor
Digi FM
Dan Negru, reacție fermă despre Eurovision: „Un circ ieftin!” Ce a spus despre Alexandra Căpitănescu, care va...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Julio Iglesias Jr. sare în apărarea tatălui său, după scandalul în care a fost implicat recent: „Este o...
Film Now
Emma Watson, îndrăgostită total de antreprenorul mexican. Potrivit apropiaților, actrița ar fi „în al nouălea...
Adevarul
SUA pregătesc intervenția navală în Ormuz. Când va începe Marina americană escortarea navelor comerciale
Newsweek
300 dosare de pensii ajung lunar la CCR. Formula de recalculare a pensiei poate fi declarată neconstituțională
Digi FM
Cum ar putea profita Rusia de războiul dintre SUA și Iran. Avertismentul Ucrainei și de ce se teme Zelenski
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
Motivul pentru care câinii își înclină capul când vorbești cu ei. Explicația oferită de un medic veterinar
Film Now
Șapte ani de la moartea îndrăgitului Luke Perry. Totul despre ultimele zile ale lui Dylan din "Beverly Hills...
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii