Revoltă la Atlanta după uciderea unui tânăr afro-american. Un restaurant a fost incendiat, iar poliția a ripostat cu gaze lacrimogene

Data actualizării: Data publicării:
atlanta captura twitter
Sursa: captura Twitter

Cel puțin 36 de persoane au fost arestate în Atlanta, în urma revoltelor declanșate de ucidea de către poliție a unui tânăr afro-american, Rayshard Brooks, în parcarea unui restaurant, relatează CNN.

Poliția a tras cu gaze lacrimogene spre protestatari și a închis o autostradă, după ce restaurantul Wendy, în fața căruia un ofițer de poliție din Atlanta l-a împușcat mortal pe Brooks, a fost incendiat.Sute de oameni au ieșit în stradă după moartea lui Brooks. Incidentul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă. Brooks, în vârsă de 27 de ani, a adormit la volan, în timp ce stătea la coadă la drive-in. Poliția a fost chemată și a descoperit că bărbatul băuse alcool. Când polițiștii au încercat să-l aresteze, tânărul a devenit agresiv, a reușit să ia pistolul cu electroșocuri de la unul dintre oamenii legii și a început să fugă.

Agenții au încercat să-l oprească tot cu electroșocuri, dar, la un moment dat, unul dintre polițiști a tras și trei focuri de armă.

Brooks a fost dus la spital şi operat, dar a decedat la scurt timp, se arată în raportul oficial, care mai precizează că un agent de poliţie a fost rănit.

Întregul incident a fost surprins pe o cameră de supraveghere.

În urma incidentului, poliţistul care l-a împuşcat pe Rayshard Brooks a fost destituit, iar un altul a fost suspendat din funcție.

De asemenea, șefa poliției din Atlanta, Erika Shields, și-a dat demisia.

Din cauza dorinţei sale ca Atlanta să fie un model a ceea ce ar trebui să însemne o reformă adevărată în întreaga ţară, Erika Shields şi-a prezentat demisia din funcţia de şef al poliţiei", a spus Keisha Bottoms, primărița orașului Atlanta, într-o declaraţie televizată.

Împușcarea lui Brooks are loc la aproximativ trei săptămâni după moartea lui George Floyd, care a dus la proteste globale față de brutalitatea poliției și rasism. Floyd a murit după ce un polițist din Minneapolis a îngenuncheat pe gâtul lui timp de aproape nouă minute.

Editor web: Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri