Român arestat în Italia după ce a violat într-o discotecă o tânără aflată în stare de inconștiență

Data publicării:
carabinieri
Carabinieri Italia. FOTO: Getty Images

Un român de 25 de ani a fost arestat la Roma în cazul unui viol în grup care a avut loc într-o discotecă din capitala Italiei, în luna mai. Victimă a fost o tânără de 21 de ani, aflată în stare de inconștiență în momentul agresiunii sexuale, relatează Il Messaggero.

Gabriel P. este primul arestat în acest caz de viol în care mai există alți doi suspecți. Potrivit anchetatorilor, românul era angajat ca agent de pază la discoteca „Factory club”, locul în care a avut loc agresiunea, în noaptea de 18 spre 19 mai.

Potrivit surselor apropiate anchetei și citate de Il Messaggero, Gabriel a fost ultimul dintre cei trei care au violat-o pe tânăra de 21 de ani. Anchetatorii spun că acesta a agresat-o pe tânăra respectivă deși aceasta leșinase între timp, în urma chinurilor la care fusese supusă de ceilalți doi agresori. Faptele teribile s-au desfășurat într-o cameră tehnică a discotecii, acolo unde este centrala termică.

Discoteca „Factory club”

După agresiune, cei trei violatori s-au întors în discotecă și au continuat să se distreze ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Mai mult, Gabriel era însoțit în seara respectivă e iubita lui, care, ulterior, a avut suspiciuni legate de implicarea lui în povestea oribilă.

Judecătorul Vilma Passamonti a dispus reținerea lui Gabriel în cursul săptămânii trecute, iar sâmbătă a emis mandat de arestare preventivă, românul fiind încarcerat în închisoarea Regina Coeli. În momentul arestării, românul a negat orice implicare în caz, însă testele ADN dovedesc contrariul.

Cum s-au desfășurat faptele

În seara respectivă, tânăra a ajuns la discotecă împreună cu un grup de prieteni. Pe ringul de dans a fost abordată de un tânăr, care a convins-o să-l urmeze în camera tehnică. Acolo a violat-o.

În acest timp, în camera centralei au ajuns Gabriel și cel de-al treilea agresor. Aceștia au violat-o și ei, deși fata era deja într-o stare gravă. După agresiune, tânăra a fost abandonată, rănită și în stare de șoc, în camera respectivă. Când și-a revenit, fata a alertat autoritățile.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Robbie Williams, diagnostic surprinzător la 52 de ani: "Explică atât de multe". Artistul a vorbit și despre...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
De ce poartă curierii nepalezi geci și mănuși la 40 de grade. Explicația medicului
Newsweek
Casa de Pensii anunță: Ce documente trebuie să depună o categorie de români ca să iasă mai repede la pensie?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...