Românii din Italia vor primi mai ușor șomaj și pensie

Data publicării:
09012013 20ro 20it 20ok-42881

Comunitatea românilor, cea mai mare din Italia, nu e scutită de probleme. Unii sunt siliţi să muncească la negru, alţii nu obţin ajutoarele sociale din cauza birocraţiei.

Statul în momentul de faţă plăteşte foarte greu. Durează chiar şi patru, cinci luni de zile până când poate să-şi ia munictorul şomajul”, a afirmat Iulian Manta, sindicalist din Italia.

Acordul semnat între Cartel Alfa şi sindicatul Patronato ACLI ar trebui să le uşureze situaţia. În primul rând, în ceea ce priveşte obţinerea unei pensii.

Cetăţenii români care au ajuns la stadiul de pensie să beneficieze de drepturile lor ca cetăţeni europeni, beneficiind atât de rezultatul muncii lor din România, dar şi de drepturile lor italiene”, a declarat Bogdan Hosu, preşedintele Cartel Afla.

Sindicaliştii estimează că, după 2020, peste 600 de mii de străini vor avea dreptul la o pensie plătită de statul italian, iar mulţi dintre ei vor fi români.

Pentru a beneficia de un astfel de ajutor social, românii trebuie să aibă contribuţiile sociale plătite, dar angajatorii italieni încearcă să păcălească statul şi astfel românii cu contracte legale de muncă rămân fără ajutoarele sociale.

Documentul semnat de sindicate prevede acordarea de asistenţă juridică chiar dacă românii s-au întors acasă.

De asemenea, sindicaliştii vor să creeze o bază de date comună astfel încât să se ştie cu precizie cât timp au muncit românii în Italia şi perioadele de cotizare către fondurile de asigurări scociale, pentru a putea primi pensiile la care au dreptul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...