Rusia a trimis un avion militar cu ajutoare în SUA. Gestul a stârnit îngrijorare printre oficialii americani

Echipament medical trimis de Rusia in SUA
Foto: Russian Defense Ministry

Un avion militar de transport cu ajutoare pentru Statele Unite a decolat miercuri dimineaţa de pe un aeroport de lângă Moscova, scrie Agerpres. Rusia a trimis în SUA echipament şi măşti pentru protecţia împotriva coronavirusului, a relatat televiziunea de stat rusă; postul Rossia 24 a prezentat imagini de la decolarea aeronavei militare. 

Preşedintele rus Vladimir Putin a oferit ajutorul luni, într-o convorbire telefonică cu omologul său american, Donald Trump, în care s-a discutat despre modalităţile cele mai bune de a reacţiona la epidemia de COVID-19.

Cursa aeriană organizată de ministerul apărării de la Moscova nu va fi probabil apreciată de criticii lui Trump, consideră Reuters. Liderul de la Casa Albă a fost avertizat să nu devină prea apropiat de Kremlin, deoarece Putin foloseşte ajutoarele ca instrument geopolitic şi de propagandă, pentru a-şi promova influenţa. Relaţiile dintre Moscova şi Washington au fost tensionate în ultimii ani de mai multe controverse, comentează agenţia, reamintind probleme cum ar fi cele din Siria şi Ucraina sau presupusul amestec al Rusiei în alegerile din SUA.

Preşedinţia rusă a respins suspiciunile. 'Trump a acceptat cu recunoştinţă ajutorul umanitar', a declarat marţi seara purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov, citat de Interfax. Chiar preşedintele american a vorbit entuziast despre ajutorul din Rusia, după dialogul cu Putin, menţionează Reuters.

Peskov a afirmat că Rusia speră ca Statele Unite să poată ajuta la rândul lor Rusia la momentul potrivit: 'Este important să observăm că, oferind ajutor colegilor din SUA, preşedintele (Putin) presupune că, după ce producătorii americani de echipamente şi materiale medicale îşi vor accelera ritmul, aceştia vor putea să răspundă la fel. Purtătorul de cuvânt s-a plâns de dificultăţile întâmpinate din partea unor oficiali americani la expedierea transportului şi a mai fost citat cu afirmaţia că Rusia şi China cooperează în mod similar, deoarece 'atunci când situaţia îi afectează pe toţi, fără excepţie (...) nu există alternativă la colaborarea în spiritul parteneriatului şi ajutorului reciproc'.

Tot prin intermediul forţelor armate, Rusia a trimis transporturi cu ajutoare şi în Italia. Gestul a evidenţiat, potrivit Reuters, eşecul Uniunii Europene, care nu a ajutat prompt, într-un moment de criză, ţara membră afectată cel mai grav de coronavirus. Putin a avut astfel ocazia să dea o lovitură de imagine atât pe plan intern, cât şi la scară internaţională, comentează Reuters.

Conform ultimelor date disponibile, numărul de cazuri de infectare cu coronavirus în Statele Unite se apropie de 190.000, iar peste 4000 de bolnavi au decedat. În Rusia, bilanţul oficial consemnat de Reuters miercuri era de 2337 de cazuri confirmate şi 17 decese.

Editor: I. I. 

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate