Rusia şi SUA au căzut de acord asupra unei rezoluţii privind armele chimice din Siria

Data publicării:
6008140-AFP Mediafax Foto-JEWEL SAMAD

Proiectul de rezoluţie a intrat deja în dezbaterea Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, iar un vot ar putea fi posibil chiar în această seară. Potrivit proiectului, Consiliul de Securitate poate decide sancţiuni la adresa regimului Bashar al Assad, dacă acesta nu respectă planul de desfiinţare a arsenalului chimic.

Textul nu face referire însă la recurgerea automată la forţă, pentru asta fiind necesară o a doua rezoluţie ONU, ceea ce lasă Rusiei posibilitatea de a-şi folosi dreptul de veto. Proiectul este agreat şi de celelalte trei state membre permanente ale Consiliului de Securitate, China, Franţa şi Marea Britanie.

„Am ajuns la un acord şi facem ultimele ajustări asupra textului”, a precizat John Kerry, secretar de Stat al SUA.

Acordul vine dupã săptămâni de negocieri intense. „Sperăm că, odată cu această rezoluţie, organizaţia pentru interzicerea armelor chimice şi Naţiunile Unite vor deschide calea îndepărtării şi distrugerii armelor chimice din Siria”, a mai spus Kerry.

Potrivit proiectului de rezoluţie, Consiliul de Securitate poate decide sancţiuni la adresa regimului Bashar al Assad, dacă acesta nu respectă planul de desfiinţare a arsenalului chimic. Textul nu face referire însă la recurgerea automată la forţă, pentru asta fiind necesară o a doua rezoluţie ONU, ceea ce lasă Rusiei posibilitatea de a-şi folosi dreptul de veto.

„Numeroase ţări, inclusiv Franţa, îşi doreau o rezoluţie a Consiliului de Securitate care să asigure implementarea unui mecanism credibil şi verificabil, pentru distrugerea cât mai rapid posibil a armelor chimice (ale Siriei -n.red)”, a spus Laurent Fabius, ministrul de Externe al Franţei.

Este pentru prima oară de la începutul conflictului din Siria, acum doi ani ani şi jumătate, când membrii Consiliul de Securitate reuşesc să se pună de acord asupra unui text de rezoluţie referitor la această ţară. Toate tentativele precedente au fost blocate de Rusia şi China, ţări care susţin regimul de la Damasc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se putea salva femeia prinsă în mașina electrică în flăcări, în Sectorul 6. Detaliul ignorat care ar fi...
Digi FM
Paula Seling, mesaj de ziua fetiței pe care a adoptat-o acum 9 ani: "Mă uit la tine și învăț ce înseamnă...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine sunt finaliștii Selecției Naționale de la Eurovision 2026. Doi artiști au primit wild card din partea...
Film Now
Ce a făcut James Van Der Beek cu doar o lună înainte de a se stinge din viață. Decizia lui a stârnit...
Adevarul
„Ăsta nu e un avion la clasa întâi, e un tren din Africa”. Surpriza totală pentru un român în „bolidul”...
Newsweek
INS confirmă: pensionarii au pierdut 3.700 lei din pensie în 2025. Au șanse să obțină indexarea în instanță?
Digi FM
Sarah Ferguson i-ar fi cerut un loc de muncă lui Jeffrey Epstein. "Am nevoie disperată de bani”, arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este hemocromatoza, boală genetică supranumită "blestemul celtic". Simptomele afecțiunii, uneori evidente...
Digi Animal World
Cum arată cea mai rară vulpe din lume. Experții au capturat unul dintre ultimele exemplare și i-au montat un...
Film Now
Un film cu Margot Robbie, clasificat R, a debutat cu încasări de aproape 35 de milioane de dolari la box...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online