S-au culcat în pat și s-au trezit în ocean. Cum a scăpat o familie de pe insula Robinson Crusoe dintr-o casă înghițită de tsunami

Data actualizării: Data publicării:
insula Robinson Crusoe, Chile / casă distrusă în tsunamiul provocat de cutremurul din Chile din 2010
Tsunamiul care a devastat insula Robinson Crusoe în 2010 a fost provocat de unul dintre cele mai puternice cutremure înregistrate vreodată - 8,8 pe scara Richter. Colaj foto: Profimedia Images

Când s-a trezit din somn, Pedro Niada a fost uluit să descopere că întreaga sa casă se înclină într-o parte și se umple cu apă. Realizând că nu visează, bărbatul și-a dat seama că se află într-o cursă contracronometru ca să își salveze familia și să scape din casa ce se scufunda rapid în ocean, după ce a fost luată pe sus de un tsunami în timpul nopții, relatează The Guardian.

Era 27 februarie 2010, iar Niada nu își revenise încă după petrecerea de sfârșit de vară (în emisfera sudică, vara ține din decembrie până în februarie) din satul San Juan Bautista de pe insula Robinson Crusoe, aflată la peste 600 de kilometri de coasta statului Chile.

Privind pe fereastra „Peștelui Zburător”, cabana turistică pe care chiar el a construit-o, Niada a văzut că insula se afla la 100 de metri depărtare. Atunci și-a dat seama că au fost loviți de un val uriaș.

„Tsunami!” a urlat el. Fabiana Persia, partenera lui, dormea împreună cu Dante, fiul lor de șapte ani, și Luz, fiica lor de trei ani. „Ești nebun?” i-a răspuns Persia crezând că glumește.

„Este un tsunami!” a strigat din nou Niada. Când Persia s-a uitat și ea pe fereastră, a văzut un caiac cum se lovește de geam în timp ce casa continua să se scufunde.

Un vârtej uriaș format în apropiere înghițea bărci și plase de pescuit și întregi case într-un haos învolburat. Se auzeau țipete de peste tot de la oamenii care au fost măturați de tsunami și cereau ajutor.

tsunami-insula-robinson-crusoe
Tsunamiul a distrus 80% din clădirile din satul San Juan Bautista de pe insula Robinson Crusoe. Foto: Profimedia Images

Peste tot în jurul lor se auzeau strigătele vecinilor lor care se înecau

Unul dintre oaspeții cazați în cabana lui Niada a intrat imediat în acțiune. Matthew Westcott, marinar de profesie, s-a uitat pe fereastră și a venit imediat cu un plan de salvare.

O barcă mică aflată la aproximativ 50 de metri de casă părea că plutește în aceeași direcție. Westcott i-a spus lui Niada că va încerca să înoate prin resturile împrăștiate în ocean ca să ajungă la barcă.

Westcott a reușit să urce în barcă în mai puțin de două minute. Niada a ieșit prin fereastră, care acum era îndreptată înspre cer, și și-a ajutat familia să scape din cabana care se scufunda în ocean, în timp ce peste tot în jurul lor se auzeau strigătele vecinilor lor care se înecau.

Ajungând cu greu la mal, mai multe persoane care încercau să îi ajute pe supraviețuitori să se adăpostească au început să urle către ei: „Fugiți! Fugiți! Fugiți!”

Un alt val se apropia de ei. Cu copiii lor în brațe, Niada și Persia au fugit, fiind ajutați și de alte persoane de pe plajă să urce într-o zonă cât mai înaltă. Au urcat 100 de metri, când un alt val uriaș s-a izbit de coastă.

„Aveam o căsuță pe deal, cu niște haine”, a povestit Niada. „Nimic nu a fost lovit acolo sus. I-am îmbrăcat pe copii și s-au culcat la loc. Noi am rămas treji toată noaptea. Doar dimineața, când s-a făcut lumină, am putut vedea. Nu mai rămăsese nimic. Atunci am știut că au fost oameni care au murit.”

tsunami-insula-robinson-crusoe-2
Valul uriaș a parcurs peste 600 de kilometri (distanța dintre coasta statului Chile și insula Robinson Crusoe) în doar 49 de minute. Foto: Profimedia Images

„Era ca după o bombă atomică”. Un tsunami provocat de unul dintre cele mai puternice cutremure înregistrate vreodată

Locuitorii insulei au aflat dimineața următoare că un cutremur masiv a distrus casele construite pe o suprafață de sute de kilometri de-a lungul coastei centrale a statului Chile. Au murit 525 de persoane.

În partea continentală a țării, în urma celor trei minute în care pământul s-a cutremurat violent, a fost foarte clar ce s-a întâmplat. Dar cei 700 de locuitori ai San Juan Bautista de pe insula Robinson Crusoe nu au simțit nimic și nu au primit nicio avertizare în legătură cu faptul că tocmai ce se produsese unul dintre cele mai puternice cutremure înregistrate vreodată – 8,8 pe scara Richter – care a produs un tsunami uriaș.

Nimeni nu știe ce viteză a avut tsunami-ul, dar valul a parcurs peste 600 de kilometri în doar 49 de minute. „Era ca după o bombă atomică”, a povestit Persia. „Casele erau strivite de coasta dealului.”

Singurul sat de pe insulă a fost devastat – patru din cinci case au fost făcute bucăți. Secția de poliție, școala, cimitirul și aproape toate clădirile guvernamentale au dispărut. 16 oameni au murit – o pierdere devastatoare pentru o comunitate atât de mică și unită.

cutremur-chile-2010
Cutremurul din Chile care a produs valurile uriașe a fost de 8,8 pe scara Richter, fiind unul dintre cele mai puternice cutremure înregistrate vreodată. Foto: Profimedia Images

Într-o singură noapte, au pierdut mai mulți prieteni, casa familiei și întreaga afacere

Timp de 15 ani, Niada și Persia au adus grupuri de turiști pe arhipelagul Juan Fernandez, din care face parte insula Robinson Crusoe, acolo unde marinarul scoțian Alexander Selkirk, din povestea căruia s-a inspirat scriitorul Daniel Defoe când a scris celebrul roman după care a fost redenumită insula, a supraviețuit singur timp de patru ani la începutul secolului al XVIII-lea.

Acum, la 40 de ani, Niada a văzut cum tot ceea ce a construit el de o viață întreagă a fost luat de ape. Într-o singură noapte, el a pierdut mai mulți prieteni, toată afacerea și casa familiei.

Niada a fost diagnosticat mai apoi cu depresie și sindromul de stres posttraumatic. Pastilele nu l-au ajutat. Se trezea deseori în mijlocul nopții convins că locuința în care se află se scufundă. Treceau multe minute până să își dea seama că este departe de ocean.

„Încă iubeam oceanul, dar voiam să mă duc în alt loc”, a spus Niada, care a început să organizeze expediții oceanice la mii de kilometri de Chile, în largul coastei Ecuadorului. Unde putea fotografia pisici de mare.

Persia nu a mai vrut să se apropie de apă. Nu își dorea să mai vadă oceanul din casa ei și nu mai putea să adoarmă decât dacă știa că locuința ei se află pe un deal, departe de orice tsunami care ar putea să se mai producă.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum ai putea lua pensie dacă faci muncă în gospodărie. Tipurile de activități pentru care primești bani
Digi FM
Ce se face în a doua zi de Paște și ce tradiții respectă românii în Lunea Albă. Obiceiuri care se păstrează...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic, la aproape 50 de ani. Și-a etalat formele voluptoase...
Film Now
Dakota Johnson iubește din nou. Cine este bărbatul care a ajutat-o să treacă peste despărțirea de Chris Martin
Adevarul
Harta pascală a României: de la drobul cu porc din Banat la pasca moldovenească și preparatele orientale din...
Newsweek
Venituri nepermanente ignorate la pensie. Pensionarii trebuie să refacă adeverințele contra unei sume mari
Digi FM
Cine e Peter Magyar, fostul colaborator al lui Viktor Orban, devenit principalul lui adversar. A promis o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela din Dallas, mai senină ca oricând. Victoria Principal are 76 de ani, o viață liniștită departe de...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...