Saudiții investesc 10 miliarde de dolari în Rusia. S-ar putea naște un nou pol de putere în lume

Data publicării:
putin printi sauditi 2014 brisbane GettyImages-459016932 9072015

Rusia şi Arabia Saudită s-au pus pe făcut afaceri de proporţii. Şi perspectivele sunt pe termen lung. În următorii cinci ani, 10 miliarde de dolari se vor scurge din fondul suveran saudit către fondul rusesc de investiţii directe. Banii vor alimenta proiecte de infrastructură, agricultură şi sănătate. S-a pus deja semnătura pe șapte contracte, dar până la sfârșitul anului ruşii se așteaptă să aibă 10 acorduri încheiate cu saudiţii.

În plus, fondul rusesc de investiţii directe anunţă că are un parteneriat și cu un alt fond de investiții, tot din Arabia Saudită.

Rusia are acum nevoie de aliaţi ca de aer, în mod special de aliaţi cu dare de mână, fiindcă e aşteptată să intre în acest an în recesiune.

Prin prisma sancțiunilor, Washingtonul şi Bruxelles-ul i-au tăiat canalele de investiții venite din Vest, aşa că Rusia se uită spre Est.

Cu Beijingul deja a semnat parteneriate de 25 de miliarde de dolari, însă e neclar dacă banii au început sau nu să curgă sub acest pact.

Cu saudiţii s-a înfiripat o relație la cel mai înalt nivel. Acordurile economice se leagă mulţumită contribuţiei prinţului Mohammed, fiul noului rege al Arabiei Saudite, care s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Forumul Economic de la Sankt Petersburg, din iunie.

Totuşi, Rusia nu primeşte nimic pe gratis. Va construi, la rândul ei, centrale nucleare şi infrastructură de transport în Arabia Saudită.

Tabloul unei noi diplomații

Dar nu se plăteşte exclusiv în bani. În spatele acordurilor economice se află interese strategice. Arabia Saudită are nevoie să îşi ţină opţiunile deschise, mai ales în contextul în care americanii nu-i mai sunt cei mai devotaţi prieteni.

Statele Unite negociază cu iranienii oprirea programului lor nuclear, iar la schimb oferă suspendarea sancţiunilor care îi opreşte acum pe aceştia să exporte ţiţei. E ultimul lucru pe care şi-l doresc saudiţii - doar că şi ruşii vor ca iranienii să scape de sancţiuni. Îşi doresc însă alte lucruri mai mult, iar saudiţii le pot oferi. O analiză Oil Price arată că dintr-o poziție de apropiere, Moscova poate încerca să influenţeze deciziile cartelului OPEC, astfel încât să se reducă producţia şi să crească preţul.

Arabia Saudită e singură îndeajuns de puternică să impună asta, după ce tot ea a dat cu preţul de pământ. Scumpirea ar fi mană cerească pentru bugetul Rusiei, golit mai puțin de sancțiuni și mai mult de prăbușirea prețului energiei. Doar că în paralel, saudiţii caută să ţină cotaţiile jos îndeajuns de mult timp pentru a face neprofitabil petrolul de şist din America.

E tabloul noii diplomaţii, unde vechile alianţe se fracturează și apar unele noi în umbră. În spatele prieteniei Americii cu saudiţii e conflictul dintre America și ruși, dar şi prietenia dintre ruși și saudiţi, care, la rândul lor, sunt în conflict cu Iranul, deşi ruşii şi americanii sunt concilianţi...

Interesele guvernelor nu se suprapun perfect, iar legăturile sunt mai degrabă interdependente. Interesele încrucişate pot ţine, însă, un echilibru în peisajul larg.

Acordurile uriaşe dintre ruşi şi saudiţi au fost făcute publice cu doar câteva zile înainte de summitul economiilor emergente BRICS - structura sub care titani precum Rusia, India sau China îşi unesc forţele pentru a crea un nou pol de putere capabil să influențeze scena politică la nivel global.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri