Scandal în SUA: 148 de femei deţinute în închisori din California ar fi fost constrânse să se sterilizeze

Data publicării:
California institution Chowchilla cdcr ca gov

California Institution Chowchilla, una dintre închisorile în care ar fi avut loc intervenţiile ilegale. Foto: cdcr.ca.gov

Cele 148 de deţinute au declarat că au fost constrânse să îşi dea acceptul pentru intervenţia de ligaturare a trompelor, procedură ireversibilă. Toate erau însărcinate, iar multe aveau deja copii acasă; în acest context, oficialii închisorilor le-ar fi manipulat spunându-le că eventualii bebeluşi pe care i-ar aduce pe lume ar creşte fără o mamă lângă ei, se arată într-un raport al Centrului american pentru Jurnalism de Investigaţie.

California Institution Corona, a doua închisoare în care ar fi avut loc intervenţiile ilegale. Foto: cdcr.ca.gov

Potrivit unui contract obţinut de jurnalişti, este posibil ca alte 100 de femei să fi suferit intervenţii de sterilizare şi între 1997 şi 2010. Suma de 147.460 de dolari ar fi fost alocată şi plătită pentru astfel de intervenţii în perioada respectivă.

În urmă cu o jumătate de secol, intervenţiile de sterilizare forţată reprezentau o practică consolidată în rândul deţinuţilor, al persoanelor de condiţie socială modestă şi a celor cu probleme psihice. Practica a fost interzisă prin lege în 1979.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri