Scandal sexual de proporții la una dintre cele mai renumite organizații umanitare din lume

Data actualizării: Data publicării:
Aid Bound For Haiti Is Prepared At The Oxfam Warehouse
Foto: Guliver/Getty Images

Una dintre cele mai mari organizaţii umanitare din lume e zguduită de câteva zile de urmările dezvăluirii unui scandal sexual revoltător, ținut ascuns timp de mai mulți ani. Mai mulţi angajaţi Oxfam ar fi apelat la prostituate și ar fi organizat orgii sexuale în timpul misiunii din Haiti după cutremurul devastator din 2010.

Aid Bound For Haiti Is Prepared At The Oxfam Warehouse
Foto: Guliver/Getty Images

Vila închiriată pentru desfăşurarea activităţii umanitare devenise un soi de bordel cu încuviinţarea directorului misiunii. O anchetă internă avea să se încheie cu demisia a trei reprezentanţi Oxfam şi concedierea altor patru. Doar că dosarul nu a fost făcut niciodată public, deşi organizaţia beneficiază de fonduri alocate de guvernul britanic. Adevărul a ieşit la iveală în urma unei anchete jurnalistice, iar acum conducerea Oxfam trebuie să explice de ce a muşamalizat acest caz.

Efectele după scandalul sexual care zguduie Oxfam nu s-au lăsat așteptate. Celebra actriţă Minnie Driver a anunţat că renunţă la poziţia de ambasador Oxfam după ce s-a aflat că angajaţii organizaţiei ar fi plătit mai multe prostituate, multe dintre ele minore, pentru servicii sexuale. Este primul nume mare care îşi retragere sprijinul pentru această organizaţie al cărui scop declarat este să lupte împotriva sărăciei.

minie driver getty
Minie Driver Foto: Guliver/GettyImages

Alte aproape 1.300 de persoane au anunţat că îşi retrag donaţiile. În bani, asta înseamnă o gaură de aproximativ 13.000 de euro în bugetul organizaţiei.
Pentru misiunile umanitare pe care le desfăşoară în 60 de state ale lumii Oxfam a primit anul trecut peste 40 de milioane de euro de la guvernul britanic.

Oficialii organizaţiei sunt acuzaţi că ştiau ce se întâmplă, dar au muşamalizat totul. Ei au ascuns rezultatul unei anchete interne din 2011 în care s-a aflat că angajaţi ai Oxfam au profitat de persoane vulnerabile pe care le-au plătit pentru a participa la orgii sexuale.

La rândul său, Comisia Europeană i-a somat luni pe conducătorii Oxfam „să facă întru totul lumină” asupra implicării unor membri ai ONG-ului în scandalul sexual în Haiti şi a ameninţat cu întreruperea finanţărilor. „Suntem pregătiţi să încetăm finanţările către organizaţii care nu respectă regulile de etică”, a anunţat o purtătoare de cuvânt a CE. Oxfam a beneficiat de finanţări europene în valoare de 1,7 milioane de euro în 2011, data faptelor reproşate, a precizat purtătoarea de cuvânt. 

Comisia a anunţat că a primit un raport de la Oxfam în august 2011. În acest raport se menţionau „comportamente sexuale neadecvate, fapte de intimidare, de hărţuire şi de intimidare a personalului”,  însă documentul evoca doar „abuzuri vizând beneficiarii” ONG-ului şi nu „potenţiale infracţiuni sexuale implicând minori”, a explicat Comisia Europeană.

Directoarea generală adjunctă a ONG-ului Oxfam a demisionat luni. Exprimându-şi „tristeţea” şi „ruşinea” în legătură cu „conduita unor angajaţi în Ciad şi Haiti (...) care a inclus recurgerea la (serviciile unor) prostituate”, Penny Lawrence şi-a anunţat demisia din funcţie într-un comunicat, dând asigurări că îşi „asumă întreaga responsabilitate”. Ea explică faptul că aceste compomportamente nepotrivite „ale directorului de ţară în Ciad şi a echipei sale” au fost „semnalate” înainte ca acesta să se ducă în Haiti. „Nu am răspuns acestui lucru în mod adecvat”, a recunoscut ea.

Potrivit unei anchete jurnalistice realizate de The Times, publicată vineri, grupuri de tinere prostituate au fost invitate în case şi în hoteluri plătite de Oxfam în Haiti. O sursă citată de cotidian afirmă că deţine o înregistrare video a unei orgii cu prostituate care purtau tricouri cu sigla Oxfam.

Oxfam primeşte „mai puţin de 10% din finanţarea sa totală” de la Departamentul britanic însărcinat cu Dezvoltarea Internaţională, a anunţat sâmbătă preşedintele şi directorul său general (CEO), exprimându-şi speranţa să poată lucra în continuare cu Guvernul.

Încă de duminică, noua preşedintă a Consiliului de Administraşie al Oxfam, Caroline Thomson, a prezentat scuze şi a anunţat un set de măsuri vizând să consolideze prevenţia şi tratarea cazurilor de abuzuri sexuale. „Vom continua să atacăm probleme culturale subiacente care au permis acest comportament”, a dat ea asigurări, citată într-un comunicat, adăugând că Oxfam are „acum o cultură de deschidere faţă de transparenţă şi vom învăţa lecţia evenimentelor din 2011”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri