La câteva zile după ce atacurile israeliene au dus la moartea liderului suprem al Iranului și a altor înalți oficiali în primele faze ale războiului, președintele american Donald Trump a declarat public că ar fi cel mai bine ca „cineva din interiorul” Iranului să preia conducerea țării. Se pare că Statele Unite și Israelul au intrat în conflict având în vedere o anumită persoană, destul de surprinzătoare: Mahmoud Ahmadinejad, fostul președinte iranian cunoscut pentru pozițiile sale intransigente, anti-israeliene și antiamericane, relatează New York Times.
Însă planul îndrăzneț, elaborat de israelieni și cu privire la care Ahmadinejad fusese consultat, a eșuat rapid, potrivit oficialilor americani care au fost informați în legătură cu acesta.
Ahmadinejad a fost rănit în prima zi a războiului în urma unui atac israelian asupra reședinței sale din Teheran, care avusese ca scop eliberarea sa din arestul la domiciliu, au declarat oficiali americani și un colaborator al fostului președinte iranian. Aceștia au precizat că a supraviețuit atacului, dar, după ce a scăpat ca prin urechile acului, a devenit deziluzionat în privința planului de schimbare a regimului.
De atunci nu a mai fost văzut în public, iar locul în care se află și starea lui actuală sunt necunoscute.
A spune că Ahmadinejad a fost o alegere neobișnuită ar fi o afirmație mult prea blândă, notează sursa citată. Deși intrase din ce în ce mai des în conflict cu liderii regimului și fusese pus sub supraveghere strictă de către autoritățile iraniene, el a fost cunoscut pe durata mandatului său de președinte, între 2005 și 2013, pentru apelurile sale de a „șterge Israelul de pe hartă”. A fost un susținător fervent al programului nuclear al Iranului, un critic acerb al Statelor Unite și cunoscut pentru reprimarea violentă a disidenței interne.
Nu se știe încă cum a fost convins Ahmadinejad să participe.
Existența acestei inițiative, despre care nu s-a mai vorbit până acum, făcea parte dintr-un plan în mai multe etape elaborat de Israel pentru a răsturna guvernul teocratic al Iranului. Acest lucru evidențiază faptul că Donald Trump și prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu au intrat în război nu numai evaluând greșit cât de repede își puteau atinge obiectivele, ci și mizând într-o oarecare măsură pe un plan riscant de schimbare a conducerii în Iran, pe care chiar și unii dintre consilierii liderului de la Casa Albă l-au considerat improbabil. Unii oficiali americani s-au arătat sceptici în special cu privire la fezabilitatea readucerii lui Ahmadinejad la putere.
„Încă de la început, președintele Trump a fost clar în privința obiectivelor sale pentru Operațiunea Epic Fury: distrugerea rachetelor balistice ale Iranului, dezafectarea instalațiilor de producție ale acestora, scufundarea flotei lor și slăbirea aliatului lor”, a declarat Anna Kelly, purtătoare de cuvânt a Casei Albe, ca răspuns la o solicitare de comentarii cu privire la planul de schimbare a regimului și la Ahmadinejad. „Armata Statelor Unite și-a îndeplinit sau a depășit toate obiectivele, iar acum negociatorii noștri lucrează la încheierea unui acord care ar pune capăt definitiv capacităților nucleare ale Iranului”.
Un purtător de cuvânt al Mossadului, agenția israeliană de informații externe, a refuzat să comenteze.
În primele zile ale războiului, oficialii americani au vorbit despre planurile elaborate împreună cu Israelul pentru a identifica un lider pragmatic care să preia conducerea țării. Oficialii au insistat asupra faptului că existau informații conform cărora unii membri ai regimului iranian ar fi dispuși să colaboreze cu Statele Unite, chiar dacă acești oameni nu puteau fi considerați „moderați”.
Trump se bucura de succesul operațiunii militare a forțelor americane de capturare a liderului venezuelean Nicolas Maduro, precum și de disponibilitatea înlocuitorului său interimar de a colabora cu Casa Albă — un model pe care cel de-al 47-lea președinte al SUA părea să creadă că ar putea fi replicat și în alte părți.
În ultimii ani, Ahmadinejad a intrat în conflict cu liderii regimului, acuzându-i de corupție, iar zvonurile privind loialitatea sa au luat amploare. A fost descalificat din numeroase alegeri prezidențiale, colaboratorii săi au fost arestați, iar libertatea de mișcare a fostului președinte iranian a fost din ce în ce mai mult limitată la reședința sa din cartierul Narmak, situat în estul Teheranului.
Faptul că oficialii americani și israelieni îl considerau pe Ahmadinejad un potențial lider al unui nou guvern în Iran constituie o dovadă suplimentară că războiul din februarie a fost declanșat în speranța instalării unei conduceri mai maleabile la Teheran. Donald Trump și membrii cabinetului său au afirmat că obiectivele războiului s-au concentrat exclusiv pe distrugerea capacităților nucleare, balistice și militare ale Iranului.
Există numeroase întrebări fără răspuns cu privire la modul în care Israelul și Statele Unite au plănuit să-l aducă pe Ahmadinejad la putere, precum și la circumstanțele care au însoțit atacul aerian în urma căruia acesta a fost rănit. Oficialii americani au declarat că atacul — efectuat de Forțele Aeriene Israeliene — avea ca scop eliminarea gardienilor care îl păzeau pe Ahmadinejad, ca parte a unui plan de eliberare a acestuia din arestul la domiciliu.
În prima zi a războiului, atacurile israeliene l-au ucis pe ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului. Atacul asupra complexului ayatollahului Khamenei din centrul Teheranului a distrus, de asemenea, o reuniune a oficialilor iranieni, ucigând câțiva dintre aceștia pe care Casa Albă îi identificase ca fiind mai dispuși să negocieze o schimbare de guvern decât șefii lor.
La acea vreme, în mass-media iraniană au apărut și primele informații potrivit cărora Ahmadinejad ar fi fost ucis în urma atacului asupra reședinței sale. Atacul nu a provocat pagube semnificative casei lui Ahmadinejad, situată la capătul unei străzi înfundate. Însă postul de pază de la intrarea pe stradă a fost lovit. Imaginile din satelit arată că acea clădire a fost distrusă.
În zilele care au urmat, agențiile oficiale de știri au precizat că acesta supraviețuise, dar că „gărzile sale de corp” — de fapt, membri ai Gărzii Revoluționare Islamice care îl păzeau și îl țineau în arest la domiciliu — fuseseră uciși.
Un articol publicat în martie în The Atlantic, care cita surse anonime apropiate lui Ahmadinejad, afirma că fostul președinte fusese eliberat din arestul administrat de guvern în urma raidului efectuat la domiciliul său, pe care articolul îl descria drept „o adevărată operațiune de evadare”.
După publicarea acelui articol, un colaborator al lui Ahmadinejad a confirmat pentru The New York Times că fostul președinte iranian considera atacul drept o încercare de a-l elibera. Colaboratorul a afirmat că americanii îl vedeau pe Ahmadinejad ca pe o persoană capabilă să conducă Iranul și care avea capacitatea de a gestiona „situația politică, socială și militară a Iranului”.
Ahmadinejad ar fi putut „juca un rol foarte important” în Iran în viitorul apropiat, a afirmat sursa, sugerând că Statele Unite îl considerau similar cu Delcy Rodriguez, care a preluat puterea în Venezuela după ce forțele americane l-au arestat pe Maduro și care, de atunci, a colaborat strâns cu administrația Trump, a spus sursa.
Pe durata mandatului său prezidențial, Ahmadinejad s-a remarcat atât prin politicile sale intransigente, cât și prin declarațiile sale fundamentaliste, adesea extravagante, precum afirmația că în Iran nu există niciun homosexual și negarea Holocaustului. El a luat cuvântul la o conferință organizată la Teheran sub titlul „O lume fără sionism”.
În Occident, aceste opinii au fost ridiculizate, iar Ahmadinejad a devenit, fără să-și dea seama, o adevărată curiozitate a culturii pop, fiind chiar subiectul unor parodii în cadrul emisiunii „Saturday Night Live”.
De asemenea, el a condus țara într-o perioadă în care Iranul accelera procesul de îmbogățire a uraniului pe care l-ar fi putut folosi într-o zi pentru fabricarea unei bombe nucleare. O evaluare a serviciilor secrete americane din 2007 a concluzionat că Iranul își înghețase, cu ani în urmă, activitatea de construire a unui dispozitiv nuclear, dar continua îmbogățirea combustibilului nuclear pe care l-ar fi putut folosi pentru o armă nucleară, în cazul în care și-ar fi schimbat intențiile.
După ce Ahmadinejad și-a încheiat mandatul, a devenit treptat un critic deschis al guvernului teocratic sau, cel puțin, a intrat în conflict cu ayatollahul Khamenei.
De trei ori — în 2017, 2021 și 2024 — Ahmadinejad a încercat să candideze pentru funcția pe care o deținuse anterior, dar de fiecare dată Consiliul Gardienilor din Iran, un grup format din juriști civili și islamici, i-a blocat campania prezidențială. Ahmadinejad a acuzat înalți oficiali iranieni de corupție sau de proastă guvernare și a devenit un critic al guvernului de la Teheran. Deși nu a fost niciodată un disident declarat, regimul a început să-l trateze ca pe un element potențial destabilizator.
Legăturile lui Ahmadinejad cu Occidentul sunt mult mai neclare.
Într-un interviu acordat în 2019 pentru The New York Times, Ahmadinejad l-a lăudat pe președintele Donald Trump și a pledat pentru o apropiere între Iran și Statele Unite.
„Domnul Trump este un om de acțiune”, a declarat Ahmadinejad. „Este un om de afaceri și, prin urmare, este capabil să evalueze raportul cost-beneficiu și să ia o decizie. Îi spunem: să analizăm raportul cost-beneficiu pe termen lung pentru cele două națiuni ale noastre și să nu fim lipsiți de viziune”.
Persoanele apropiate de Ahmadinejad au fost acuzate că ar avea legături prea strânse cu Occidentul sau chiar că ar spiona în favoarea Israelului. Esfandiar Rahim Mashai, fostul șef de cabinet al lui Ahmadinejad, a fost trimis în judecată în 2018, iar judecătorul care a instrumentat cazul a pus întrebări în mod public cu privire la legăturile sale cu serviciile secrete britanice și israeliene, acuzație mediatizată de presa de stat.
În ultimii ani, Ahmadinejad a efectuat călătorii în afara Iranului, ceea ce a alimentat și mai mult speculațiile. În 2023, a călătorit în Guatemala, iar în 2024 și 2025 a vizitat Ungaria, călătorii descrise în detaliu de revista New Lines. Ambele țări au legături strânse cu Israelul.
Prim-ministrul maghiar de atunci, Viktor Orban, are o relație strânsă cu Netanyahu. În timpul vizitelor sale în Ungaria, Ahmadinejad a ținut un discurs la o universitate cu legături cu Orban.
S-a întors de la Budapesta cu doar câteva zile înainte ca Israelul să înceapă atacurile împotriva Iranului, în luna iunie a anului trecut. Când a izbucnit războiul, a adoptat o atitudine discretă în fața opiniei publice și a publicat doar câteva declarații pe rețelele sociale. Tăcerea sa relativă cu privire la un război cu o țară pe care Ahmadinejad o considera de mult timp principalul inamic al Iranului a fost remarcată de mulți utilizatori ai rețelelor sociale iraniene.
Conform unei analize realizate de FilterLabs, o companie care monitorizează opinia publică, discuțiile despre Ahmadinejad pe rețelele sociale iraniene au luat amploare după apariția unor știri privind decesul său. Însă intensitatea discuțiilor a scăzut în săptămânile următoare, reducându-se în principal la speculații privind locul în care se află acesta.
La început, Israelul își imagina că războiul se va desfășura în mai multe etape, începând cu atacuri aeriene ale Statelor Unite și ale Israelului, precum și cu asasinarea liderilor supremi ai Iranului și mobilizarea kurzilor pentru a lupta împotriva forțelor iraniene, potrivit a doi oficiali israelieni din domeniul apărării, familiarizați cu planificarea operațională.
Apoi, planul israelian prevedea o combinație între campaniile de influențare desfășurate de Israel și invazia kurdă, care urmau să genereze instabilitate politică în Iran și senzația că regimul își pierde controlul. Într-o a treia etapă, regimul, supus unei presiuni politice intense și sub greutatea pagubelor suferite de infrastructura cheie, precum rețeaua electrică, urma să se prăbușească, permițând instituirea a ceea ce israelienii numeau un „guvern alternativ”.
În afară de campania aeriană și asasinarea liderului suprem, puține dintre prevederile planului s-au concretizat așa cum sperau israelienii, iar, privind în retrospectivă, se pare că o mare parte din acesta a subestimat profund rezistența Iranului și capacitatea Statelor Unite și a Israelului de a-și impune voința.
Însă chiar și după ce a devenit evident că guvernul teocratic al Iranului a supraviețuit primelor luni de război, unii oficiali israelieni au continuat să-și exprime convingerea că vor reuși să impună o schimbare de regim la Teheran.
David Barnea, șeful Mossadului, le-a spus colaboratorilor săi în cadrul mai multor discuții că, în opinia sa, planul agenției – bazat pe zeci de ani de activitate de culegere de informații și operațiuni în Iran – ar fi avut șanse foarte mari de reușită dacă ar fi primit aprobarea necesară pentru a fi pus în aplicare.
Citește și:
JD Vance promite că America nu va intra într-un „război fără sfârșit” cu Iranul. „Ne ocupăm de treabă, apoi plecăm acasă”
Trump spune că era „la o oră distanță de a lansa un atac asupra Iranului”. Cât mai are Teheranul până la reluarea loviturilor SUA
Editor : A.M.G.
