Video Secretarul de Război continuă să înlăture generali și amirali de la vârful armatei SUA. „Nu mai suntem departamentul woke”

Data publicării:
secretarul de razboi
Secretarul american de Război, Pete Hegseth, susține discursul privind starea forțelor armate, la baza Quantico din Virginia. Sursa foto: Profimedia Images

Secretarul american de Război, Pete Hegseth, a anunțat miercuri că numărul posturilor de generali și amirali din armata SUA a fost redus cu 20%, măsură pe care presa a descris-o drept o „epurare”, dar pe care șeful Pentagonului o consideră „minimul necesar”.

O primă reducere de 10% a efectivelor de generali şi amirali, cei mai înalţi în rang din armata americană, a fost anunţată în mai 2025. „Ştiu, pentru că eu am ordonat-o, că am redus numărul total de posturi (...) cu încă 10%, aşa că da, asta înseamnă o reducere de 20%”, a declarat Pete Hegseth în faţa unui grup de militari la baza americană din Quantico, Virginia (est).

„Mass-media numesc asta o epurare. Eu o numesc responsabilitate şi o necesitate de multă vreme. Şi, sincer, strictul minim”, a declarat Hegseth, fost prezentator al postului conservator Fox News, în discursul său în stilul unui one-man show, în faţa unui ecran imens pe care era proiectat steagul american.

În primăvara anului 2025, Pete Hegseth a decis să reducă cu 10% numărul generalilor şi amiralilor şi cu 20% numărul celor mai înalţi în grad dintre aceştia aflaţi în funcţie (cu patru stele). La sfârşitul lunii mai 2025, armata americană număra 831 de generali şi amirali, potrivit cifrelor furnizate de Pentagon.

Conform ultimelor date disponibile, la data de 31 iulie 2026, numărul acestora era de 851, în uşoară creştere faţă de anul precedent, în ciuda anunţurilor făcute de Pete Hegseth.

Întrebat de AFP dacă Pentagonul a efectuat deja această reducere de 20% sau dacă aceasta era încă în curs, acesta a făcut trimitere la un comunicat al Departamentului care nu preciza acest aspect şi a indicat că „nu are nimic de adăugat la declaraţiile secretarului”.

De asemenea, Pete Hegseth a anunțat că Elon Musk va conduce, alături de alți responsabili, o nouă inițiativă a Departamentului de Război dedicată studierii viitorului războiului, în timpul discursului său privind starea forțelor armate.

Hegseth a prezentat Proiectul Meridian, desemnându-i pe Musk, Palmer Luckey și Newt Gingrich să coordoneze împreună inițiativa, sub conducerea directorului pentru tehnologie al departamentului, Emil Michael: „O inițiativă condusă de cele mai strălucite minți ale Americii pentru a studia viitorul războiului”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

De la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă la începutul anului 2025, acesta şi guvernul său au desfăşurat o amplă epurare în rândurile de vârf ale armatei americane - care, de obicei, se află mai degrabă la distanţă de ingerinţele politice partizane.

Încă din februarie 2025, şeful Statului Major Interarme numit de fostul preşedinte democrat Joe Biden, generalul Charles „CQ” Brown, a fost înlăturat fără justificare şi înlocuit de Dan Caine, care conduce operaţiunile militare în războiul cu Iranul.

Lista s-a extins de-a lungul lunilor, incluzând, printre alţii, înalţi ofiţeri din fruntea Marinei şi a Gărzii de Coastă, ai agenţiei de spionaj NSA, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene şi adjunctul său.

La începutul lunii aprilie, în plin război împotriva Iranului, şeful Statului Major al Armatei Terestre americane, generalul Randy George, a fost forţat să demisioneze peste noapte, fără ca Pentagonul să ofere vreo explicaţie. „Nu poţi schimba cultura cu aceleaşi persoane care au permis apariţia ei”, a afirmat Pete Hegseth miercuri.

El, care a redenumit administraţia pe care o conduce „Ministerul Războiului”, se angajează să reintroducă în armata americană - cea cu cel mai mare buget din lume - ceea ce el descrie ca fiind figura „războinicului”, după modelul testelor de testosteron introduse recent, şi să o elimine de orice element pro-diversitate.

„Nu mai suntem departamentul «woke» sau ministerul slab”, a afirmat Pete Hegseth, alternând cuvintele „woke” şi „weak” în limba engleză.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„De când se află în funcţie, Hegseth a luat nenumărate decizii iresponsabile şi partizane, care au afectat armata noastră. El a pus capăt carierei a zeci dintre cei mai merituoşi ofiţeri superiori ai noştri şi a refuzat să explice de ce”, a transmis indignat miercuri, într-un comunicat, senatorul democrat Jack Reed, membru al Comisiei senatoriale pentru forţele armate.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cum arată și ce face azi Leonard Miron, fostă vedetă TVR. Cancer, minus 60 kg și o viață cu totul nouă în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
Ursul care a dat fiori localnicilor, lângă Castelul Corvinilor. A coborât în Hunedoara, pe urmele lupului din...
Newsweek
Pensiile magistraților au costat într-un singur an 2.075.652.178 lei. Banii, împărțiți de 5.875 pensionari
Digi FM
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România refuză să fie împreună cu un bărbat care câștigă 4.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Martin Freeman s-a căsătorit. Cine este partenera cu 23 de ani mai tânără care i-a devenit soție
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro