Serviciile de informaţii americane au ascultat conversaţii ale armatei siriene despre atacul chimic

Data publicării:
soldati siria afp-4

 

Luni, în orele de după terifiantul atac chimic de la est de Damasc, un oficial din cadrul Ministerului sirian al Apărării a purtat conversaţii telefonice, în stare de panică, cu şeful unităţii armelor chimice, cerând răspunsuri despre lovitura cu agent neurotoxic care a ucis peste 1.000 de persoane”, scrie Foreign Policy.

„Aceste conversaţii au fost ascultate de către serviciile americane de informaţii”, a anunţat revista într-un comunicat.

„Acesta este principalul motiv pentru care oficiali americani afirmă în prezent că sunt siguri că aceste atacuri au fost comise de către regimul lui Bashar al-Assad şi motivul pentru care armata americană se pregăteşte să atace acest regim în zilele următoare”, potrivit sursei citate.

Această informaţie este dezvăluită în contextul în care forţele americane se pregătesc de o acțiune militară în Siria, deşi aliaţii occidentali subliniază că scopul nu este să răstoarne regimul actual, ci să pedepsească Guvernul lui Bashar al-Assad pentru că a folosit arme chimice împotriva civililor.

Bazele unei intervenţii militare au fost prezentate de vicepreşedintele american Joe Biden, care a declarat primul că atacurile chimice de săptămâna trecută care au ucis sute de persoane au putut să fie comise numai de forţele lui Bashar al-Assad.

Nu există dubii cine este responsabil pentru această atrocitate, a folosirii de arme chimice în Siria: regimul sirian. Din câte ştim, regimul sirian este singurul care are aceste arme, a folosit arme chimice în trecut de mai multe ori”, a declarat vicepreşedintele american Joe Biden.

Războiul din Siria îi face pe cetăţenii acestei ţări să se refugieze în state mai paşnice, printre care şi România. Aşa se face că mulţi migranţi au cerut deja adăpost în Constanţa, unde trăieşte o numeroasă comunitate de musulmani. Unii au rămas aici, în timp ce alţii pornesc mai departe spre Germania sau Suedia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
400 de radare fixe schimbă regulile pe șoselele din România. Drumurile pe care vor fi montate camerele care...
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
Victor Ponta, la „Interviurile Adevărul”, despre întârzierea formării Guvernului: „Cât mai putem ține România...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii care vor să recupereze CASS la pensie? Judecătorii decid dacă dau banii înapoi
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”