Sondaj CNN: Șase americani din zece cred că Trump e prea apropiat de Rusia

Data actualizării: Data publicării:
President Trump And President Putin Hold A Joint Press Conference After Summit
Foto: Guliver/Getty Images

Aproape şase americani din zece consideră că Trump este prea prietenos cu Rusia iar patru din zece văd Rusia ca fiind un duşman al SUA, conform unui sondaj comandat de CNN.

Majoritatea americanilor văd Marea Britanie (90%), Franţa (90%) şi Germania (85%) ca fiind aliaţi sau cel puţin apropiaţi ai SUA iar 75% au aceeaşi părere despre Israel.

A crescut numărul celor care consideră Coreea de Nord un duşman – 59% faţă de 54% în 2014 iar 41% consideră că Rusia este un duşman, faţă de 25% în 2014.

Această schimbare vine după întâlniri importante dintre Trump şi liderii celor două ţări.

Publicul nu este, în mare parte, de acord cu politica externă a lui Trump – 56% nu o aprobă iar 40% o aprobă.

Majoritatea americanilor consideră că Trump este „în mare, corect” în relaţia cu aliaţii europeni dar şi cu Israelul. Cei care consideră că Trump a făcut greşeli au tendinţa să îl acuze pe preşedinte că a fost prea dur cu aliaţii europeni (30% prea dur versus 7% prea prietenos cu Germania, 27% prea dur versus 6% prea prietenos cu Marea Britanie, 23% prea dur versus 9% prea prietenos cu Franţa) şi prea prietenos cu Israelul (23% prea prietenos versus 13% prea dur).

Aproape şase din zece americani consideră că Trump a fost prea prietenos cu Rusia (57%) în timp ce în jur de o treime consideră că a acţionat corect „în mare parte” (35%).

Dintre respondenţi, 43% sunt de părere că este prea prietenos cu Coreea de Nord în timp ce 42% numesc relaţia dintre cele două ţări ca fiind corectă.

În ceea ce priveşte abordarea faţă de China, 24% consideră că este prea dur iar 21% că este prea prietenos. Trump este considerat a fi prea dur cu Iranul de 24% dintre cetăţeni iar 18% cred că este prea prietenos.

Sondajul CNN a fost efectuat de SSRS între 9 şi 12 august, pe un eşantion naţional de 1.002 de adulţi care au fost contactaţi telefonic. Marja de eroare este de plus sau minus 3,9 puncte procentuale şi este mai mare pentru subgrupuri.

Sursa: news.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri