Spionul ascuns al Chinei

Data publicării:
chinezi

Guvernul Chinei ar fi reuşit să spioneze aproape 30 de companii americane, printre care giganţii Apple şi Amazon, prin introducerea unui microcip în dispozitivele şi reţelistica acestor firme. O amplă investigaţie publicată de Bloomberg arată că aceste suspiciuni sunt verificate încă din 2015 de autorităţile americane, dar totul e ţinut la secret. Pe lanţul de aprovizionare şi testare a diverselor servere sau dispozitive se regăsesc şi firme care colaborează cu divizia de drone a CIA sau cu Marina americană. E posibil, aşadar, ca duşmanul să fie deja în pat. Pentru moment, atât Apple şi Amazon au negat raportul prezentat de Bloomberg şi au acuzat că sursele nu sunt de încredere. Dar dacă informaţiile se vor confirma totuşi, s-ar putea dovedi cea mai mare tentativă de spionaj din domeniul tehnologiei.

Procesul prin care microcipurile ar fi ajuns în echipamentele folosite de companiile americane, bănuite a fi ţinta spionajului chinezesc, este unul de durată. Dar totul ar fi pornit de la o firmă cu sediul în California, denumită SuperMicro. Această companie asamblează diverse sisteme şi plăci de bază pe care le foloseşte în propriile centre, dar în procesul de producţie sunt implicate, în mare parte, firme subcontractoare care au fabrici în China. Printre clienţii SuperMicro se numără mari companii americane - precum Amazon şi Apple.

În cazul companiei lui Jeff Bezos, microcipul considerat portiţa chinezească ar fi fost strecurat în sistemele în baza cărora funcţionează serviciul de streaming video - Amazon Web Services sau AWS. Este chiar tehnologia prin care Amazon a reuşit să transmită online evenimente majore precum Jocurile Olimpice, dar şi cea cu ajutorul căreia ţine legătura cu Staţia Spaţială Internaţională. Pentru a-şi pune pe picioare serviciul de streaming video, Jeff Bezos a cumpărat compania Elemental, dar înainte a încheia tranzacţia a verificat serverele acesteia. Servere care, potrivit surselor Bloomberg, au fost asamblate chiar de SuperMicro.

În cadrul verificărilor, a fost descoperit un cip suspect, care nu ar fi trebuit să facă parte din plăcile de bază, iar informaţia a fost livrată autorităţilor americane. Ancheta începută a fost ţinută la secret şi a continuat în ultimii 3 ani. Raportul Bloomberg arată că unul dintre oficialii americani a declarat, sub protecţia anonimatului, că cipul respectiv a fost plantat pe teritoriul Chinei. Nici cei de la Apple nu vor să recunoască incidentul. Oficial, compania susţine că nu a descoperit niciodată cipuri suspecte în dispozitivele sau în serverele sale şi că e posibil ca raportul Bloomberg să conţină foarte multe informaţii false sau să facă referire la incidente din trecut, gestionate eficient la vremea repsectivă. Dar neoficial, surse din interiorul companiei afirmă că astfel de dispozitive minuscule de spionaj au fost găsite, tot în 2015, în plăcile de bază furnizate de SuperMicro. Aceleași surse anuntă că incidentul a fost unul accidental şi că, în niciun caz, Apple nu a căzut victimă unei tentative de spionaj sau atac cibernetic.

5 din 6 oficiali chestionaţi au declarat contrariul. Scopul chinezilor nu ar fi fost furtul de date personale, ci accesul la secrete sensibile din reţelele folosite de Guvernul american. SuperMicro, compania în cadrul căreia s-ar fi reuşit plantarea microcipului, este lider într-o piaţă estimată la 1 miliard de dolari anual.

Specialiştii susţint că un atac cibernetic de succes la SuperMicro echivalează cu spargerea serverelor Windows, sistem de operare folosit în întreaga lume.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri