Statele Unite acceptă un dialog cu Rusia pe tema Siria

Data publicării:
Josh Earnest purtator de cuvant Casa Alba GettyImages septembrie 2015

„I-am avertizat (n.r. - pe ruşi) cu privire la dublarea mizei în sprijinul regimului Assad. Acesta este un pariu pierdut. Este un pariu pierdut pentru Rusia, e un pariu pierdut pentru Siria. (...) Dar vom rămâne deschişi spre ceea ce aş descrie discuţii tactice, practice cu ruşii. Iar aceste discuţii trebuie să se concentreze pe continuarea eforturilor coaliţiei noastre împotriva Statului Islamic”, a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

Anunţul vine într-un moment în care surse militare de la Damasc au precizat că armata siriană a început să folosească armament rusesc împotriva islamiştilor din Statul Islamic. Până acum, Rusia a motivat sprijinul acordat Damascului prin faptul că doreşte să evite o catastrofă.

În acest context, una din organizațiile opoziției siriene, Observatorul sirian pentru Drepturile Omului, a anunțat joi seara că cel puțin 21 de civili, între care doi copii, au fost uciși într-un atac cu bombe improvizate lansate din elicoptere de către armata siriană în orașul Deraa, din sud, aflat sub controlul rebelilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri