Sari la conținut
News Alert

Laboratorul spațial al chinezilor trebuie să cadă pe Pământ. Numai că...Beijingul a pierdut controlul stației

Laboratorul spațial Tiangong-1, pus pe orbită de chinezi în 2011, urmează să cadă pe Terra, dezagregându-se în atmosferă. Este o procedură normală pentru un modul spațial aflat la sfârșitul duratei sale de viață pentru care a fost programat. Numai că Beijingul a recunoscut că a pierdut controlul satelitului și nu mai spune un cuvânt în plus! 

Laboratorul spațial chinez Tiangong-1 este în afara controlului și va cădea pe Pământ. Este aproape tot ce se știe despre acest mecanism lansat în spațiu în septembrie 2011 și ieșit din uz în 2016. Așa cum se întâmplă de obicei, China împărtășește foarte puține informații despre programele sale spațiale. 

În urmă cu câteva zile, ONU i-a cerut informații suplimentare despre traiectoria pe care o urmează Tiangong-1 (care, între timp, deja a fost înlocuit de Tiangong-2). Majoritatea sateliților și mecanismelor spațiale abandonate sfârșesc prin a se dezagrega atunci când intră în atmosfera Pământului și există posibilitatea ca fragmente din acestea să cadă pe sol.

În primul rând, mărimea laboratorului chinez este cea care lasă loc îngrijorării. În raport cu micii sateliți care avansează prin cădere liberă și apoi dispar arzând în atmosferă, cele 8,5 tone ale lui Tiangong-1 ies din limitele obișnuitului. În general, oamenii de știință pot stabili o zonă de aterizare aproximativă. Oceanul Pacific este exemplul cel mai cunoscut de „cimitir” pentru o bună parte din rămășițele spațiale. Numai că odată cu pierderea controlului asupra Tiangong-1, nu se mai poate face nicio previziune.

Pentru chinezi, e în joc credibilitatea

„Potrivit calculelor și analizelor noastre, cea mai mare parte a laboratorului spațial se va distruge în timpul căderii”, asigura recent Wu Ping, șeful Biroului de Inginerie Spațială al Chinei.

„În principiu, totul se consumă în atmosferă”, confirmă Patrick Michel, astrofizician la Centrul național de cercetare științifică al Franței, care, pe de altă parte, recunoaște că înșiși colegii săi chinezi au foarte puține informații pe această temă. Unii specialiști sunt de părere că fie și în cazul în care ar cădea pe sol fragmente de mai multe zeci de kilograme, nu ar fi chiar un lucru neobișnuit. Există precedente.

În orice caz. pagubele, materiale sau umane, n-ar fi importante. În fiecare zi cad pe Terra rămășite din spațiu fără a alarma autoritățile, spune un alt cercetător francez. 

În ciuda zgârceniei de comunicare, afacerea nu este considerată chiar un fleac de către China. Programul spațial chinez este o prioritate pentru președintele Xi Jinping. Plasarea pe orbită a laboratoarelor Tiangong-1 și Tiangong-2 nu reprezintă decât o primă etapă din instalarea unei imense stații spațiale „made in China”.

Lansat în cursă pentru a prinde din urmă Statele Unite, Europa sau chiar Rusia în domeniul spațial, președintele Xi Jinping ține să afișeze o credibilitate neștirbită în fața rivalilor săi. Tiangong-1 este primul laborator spațial construit în întregime de China, iar Beijingul speră să lanseze în câțiva ani o structură comparabilă cu Stația Spațială Internațională.

(sursa: Ouest-France)

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale