Studiu: Pacienţii cu exces de greutate sunt mai predispuşi să sufere o formă gravă de COVID-19. Tinerii sunt mai vulnerabili

coridor de spital
Coridor de spital. Ilustratie generica. Foto: Guliver/GettyImages

Pacienţii cu exces de greutate au un risc mai mare să ajungă la spital cu complicaţii asociate bolii COVID-19, potrivit unui studiu publicat joi de revista britanică The Lancet Diabetes &Endocrinology.

Studiul, condus de o echipă de oameni de ştiinţa de la Universitatea Oxford, se bazează pe 6,9 milioane de persoane care trăiesc în Marea Britanie şi include datele a 20.000 de pacienţi cu COVID-19 care au fost internaţi sau care au decedat în primul val al pandemiei, relatează EFE, citată de Agerpres.

Rezultatele studiului concluzionează că riscul de a face o formă gravă a bolii creşte la persoanele care au indicele masei corporale (IMC) mai mare de 23 kg/m2, considerat de categorie sănătoasă.

Peste aceste prag, cu fiecare unitate adăugată la IMC, probabilităţile de spitalizare pentru COVID-19 cresc cu 5%, în timp ce riscul de a ajunge la terapie intensivă este mai mare cu 10%.

Studiul susţine şi că persoanele subponderale, care au un IMC de sub 18,5, sunt de asemenea vulnerabile la o formă mai severă de COVID-19.

Autorii studiului semnalează că efectele excesului de greutate la cei care riscă să sufere de complicaţii asociate noului coronavirus nu afectează în egală măsură toate grupurile de vârstă, tinerii cu vârste cuprinse între 20 şi 39 de ani fiind astfel mai vulnerabili.

În schimb, riscul excesului de greutate după vârsta de 60 de ani are un impact puţin semnificativ, iar la cei cu vârsta peste 80 de ani nu are niciun impact.

Comparând datele privind categoriile etnice, cercetătorii au aflat că persoanele de culoare cu un indice mai mai mare de IMC sunt mai predispuse să sufere o formă mai severă de COVID-19.

Deşi studii prealabile au dovedit că obezitatea poate fi asociată complicaţiilor de COVID-19, cercetarea publicată de revista The Lancet este prima care analizează toate pragurile IMC.

„Aceste descoperiri sugerează că politicile de vaccinare trebuie să prioritizeze persoanele supraponderale, mai ales acum când campaniile se adresează şi categoriilor mai tinere”, spune într-un comunicat autoarea principală a studiului, Carmen Piernas, cercetător la Nuffield Department of Primary Care Health Sciences din cadrul Universităţii Oxford.

Editor : Monica Bonea

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate