Studiu: Pierderi globale de peste 44 miliarde de dolari, în urma catastrofelor naturale și dezastrelor provocate de om

Data publicării:
costuri dezastre naturale
Foto: AP/Agerpres

Catastrofele naturale şi dezastrele provocate de om au dus la moartea a peste 5.000 de persoane şi au generat pierderi economice de peste 44 miliarde de dolari (39,7 miliarde euro), în primul semestru la nivel mondial, potrivit unui studiu preliminar al grupului elveţian de reasigurări Swiss Re, transmite AFP, citată de Agerpres.

Pierderile economice provocate de catastrofele naturale şi dezastrele cauzate de om sunt mult sub media de 109 miliarde dolari înregistrată în prima jumătate a ultimilor zece ani şi, de asemenea, sub pierderile de 51 miliarde dolari înregistrate în primul semestru al anului trecut.

Cea mai mare parte a pierderilor se datorează catastrofelor naturale, 40 de miliarde dolari, iar restul de patru miliarde de dolari sunt rezultatul dezastrelor provocate de om, precum accidentele industriale.

Swiss Re estimează că doar 42% din pierderile economice (adică 19 miliarde dolari) au fost acoperite de companiile de asigurări în primul semestru al acestui an, faţă de 52% în perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care o serie de catastrofe naturale de amploare, precum ciclonul Idai din sudul Africii şi ciclonul Fani din India, au lovit zone cu un grad redus de penetrare a asigurărilor.

De exemplu, ciclonul Idai, care a provocat vânturi puternice şi inundaţii grave în Mozambic, Malawi, Zimbabwe şi Madagascar, a provocat peste 1.000 de victime, fiind cea mai gravă catastrofă naturală din prima jumătate a acestui an.

"Experienţa primului semestru arată încă o dată deficitul de protecţie care există în ţările emergente" a declarat Martin Bertogg, responsabil cu riscurile de catastrofe la Swiss Re.

La fel ca şi în prima jumătate a lui 2018, mai multe părţi ale lumii s-au confruntat cu valuri de căldură şi condiţii de secetă în acest an, recorduri de temperatură fiind înregistrate în mai multe locuri, în special în Europa.

editor web: Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine plătește când ești inundat de vecinul de sus. Mulți români care stau la bloc nu cunosc legea
Digi FM
Monica Tatoiu, dezvăluiri despre motivul pentru care singurul ei fiu nu-i mai vorbește: „A zis că am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Film Now
Michael J. Fox, prima apariție publică după ce a fost nevoit să dezmintă că a murit. Ce a spus despre...
Adevarul
Cel mai sângeros atac al Rusiei asupra Ucrainei de la începutul anului: cel puțin 17 morți și peste 100 de...
Newsweek
Un pensionar a obligat Casa de Pensii să îi recunoască 15 ani ca munciți la grupa a II-a. Ce meserie a avut?
Digi FM
Ai datorii la stat? Obligaţiile fiscale restante de cel puţin 1.200 de lei te pot trimite pe „lista rușinii”...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce fac zilnic oamenii fericiți și sănătoși. Șase obiceiuri simple, confirmate de un studiu Harvard desfășurat...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Tom Cruise, transformat total în comedia „Digger”. Inarritu: „Poate cea mai mare provocare” din cariera lui
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...