Stupoare. Un ministru chilian a primit cadou o păpușă gonflabilă

Data publicării:
ministru si papusa gonflabila
Foto: Twitter

Un om de afaceri chilian i-a dăruit ministrului Economiei o păpușă gonflabilă, cadou care a înfuriat-o pe președinta țării și a stârnit un val de critici pe rețelele de socializare, relatează The Guardian.

ministru si papusa gonflabila
Foto: Twitter

Asociația exportatorilor Asexma este renumită pentru cadourile amuzante pe care le face miniștrilor care participă la dineul său anual, dar jucăria sexuală care a fost înmânată ministrului Luis Cespedes însoțită de comentariul că păpușa poate fi folosită pentru a „stimula economia”, nu a generat reacțiile scontate.

În fotografiile de la eveniment ministrul Economiei este surprins cu un zâmbet larg pe chip, în timp ce ține păpușa în brațe, alături de alți miniștri - toți bărbați - care își țin cadourile, printre care s-a numărat și o perucă blondă, o aluzie la Donald Trump.

Președinta din Chile, Michelle Bachelet, nu a privit cu ochi buni cadoul.

„Lupta pentru ca femeile să fie respectate a fost un principiu esențial al celor două mandate ale mele. Ce s-a întâmplat la dineul Asexma nu poate fi tolerat”, a scris ea pe Twitter. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Postarea ei a fost distribuită de 2. 925 de ori.

„Sunt antreprenoare și membru de sindicat. Această situație este de neacceptat”, a scris, tot pe Twitter, șefa unei mici afaceri Jacqueline Galvez.

Politicianul de centru-stânga Michelle Bachelet a condus țara între 2006 și 2010 și a început al doilea mandat în 2014, când a și numit mai multe femei în poziții cheie ale Administrației. Între cele două mandate, Michelle Bachelet a condus UN Women.

Cu toate acestea, inegalitățile persistă în multe zone ale societății tradițional misogine chiliene. Avortul este ilegal, afacerile și sporturile se promovează prin intermediul femeilor sumar îmbrăcate, iar participarea femeilor pe piața muncii este foarte redusă.

„Incidentul cu păpușa de la Asexma arată că cei care spun că lumea afacerilor este ignorantă și izolaționistă au dreptate”, a spus politologul Cristobal Bellolio.

Cespedes a declarat că nu se aștepta la acest cadou și și-a cerut scuze. De asemenea, și directorul Asexma, Robert Fantuzzi, și-a cerut scuze pentru cadoul neinspirat.

„Ministro de Economía”, „Ministro Céspedes” și „Roberto Fantuzzi” au fost cele mai scrise cuvinte pe Twitter în Chile, miercuri, alături de hashtagul #žmunecainflable, care înseamnă păpușă gonflabilă în spaniolă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri