SUA au țintit, în timpul operațiunii din Venezuela, un institut științific care găzduia și un reactor nuclear. Pagube semnificative

Data actualizării: Data publicării:
Multiple strong explosions were heard on Saturday in Venezuela’s capital Caracas
Mai multe ținte din Caracas au fost atacate în dimineața de 3 ianuarie 2026. Foto: Profimedia

La o săptămână după operaţiunea militară americană asupra capitalei venezuelene Caracas şi a împrejurimilor sale, pagubele cauzate principalului institut ştiinţific venezuelean, care adăpostea şi unul din primele reactoare nucleare din America Latină, nu au fost încă evaluate în întregime, în timp ce operaţiunile de curăţare şi de îndepărtare a rămăşiţelor continuă, inclusiv a fragmentelor de rachete, după cum a constatat agenţia EFE, potrivit unui comentariu difuzat sâmbătă.

Geamuri sparte, plafoane prăbuşite şi găuri în pereţi, precum şi instalaţii întregi distruse se numără printre pagubele cauzate, potrivit autorităţilor, de două rachete care au lovit Institutul Venezuelean de cercetare Ştiinţifică (IVIC) în timpul atacurilor care au dus la capturarea preşedintelui Nicolás Maduro şi a soţiei sale, Cilia Flores, notează Agerpres.

Activităţile institutului, care urmau să se reia pe 5 ianuarie după sărbătorile de Crăciun şi Anul Nou, au fost amânate până pe 19 ianuarie.

Pe lângă pagubele materiale, mai mulţi cercetători ai IVIC, în frunte cu directorul Alberto Quintero, deplâng de asemenea ceea ce ei consideră a fi o grea lovitură morală şi o lovitură împotriva ştiinţei şi tehnologiei ţării.

Quintero, viceministru al Aplicării cunoştinţelor ştiinţifice, a declarat agenţiei EFE că reţeaua electrică a fost avariată, perturbând distribuţia de electricitate la cel puţin jumătate din cele 24 de centre al IVIC (unde lucrează aproape 1.800 de persoane) şi la sistemul de pompare a apei.

Centrul de matematici al IVIC, care adăposteşte şi Universitatea naţională de Ştiinţe, a fost distrus.

Au fost afectate, de asemenea, Centrul de fizică şi Centrul de chimie, a precizat Quintero. Aceste centre, a explicat el, efectuează analize „necesare explorării şi rafinării” petrolului, industria ce constituie principalul motor economic al ţării.

Din acest punct de vedere, responsabilul a avertizat că evaluarea pagubelor trebuie să ia în considerare nu doar infrastructurile - pagube pe care descris ca „destul de considerabile” -, ci şi „impactul lor asupra activităţilor ţării”.

Putem spune câte clădirilor sunt afectate, câte geamuri sparte, câţi pereţi prăbuşiţi, câtă cantitate de electricitate pierdută, însă, atunci când analizăm situaţia, ne dăm seama că ea este mult mai complexă, ţinând cont de toate lucrările întrerupte şi, mai ales, de prejudiciile cauzate ţării noastre”, a declarat el.

Directorul Unităţii de terapie celulară, José Cardiel, a indicat pentru EFE, că repornirea activităţilor IVIC şi ale Centrului de medicină regenerativă a fost perturbată. Acest centru avea planificate tratamente pe bază de celule-suşă pentru copii, adresate mai ales celor suferinzi de malformaţii osoase.

La rândul său, Noemí Chacón, directoarea Centrului de ecologie, a spus că atacul nu doar a cauzat „daune infrastructurii, dar a perturbat munca ştiinţifică de zi cu zi” a ţării.

Am fost ţinta unei agresiuni militare (...). Dauna morală este printre cele mai grave pe care le-am suferit, simţindu-ne atât de vulnerabili în faţa unui atac precum cel pe care l-am trăit recent”, a mărturisit ea agenţiei EFE.

Potrivit guvernului preşedintei Delcy Rodríguez, în jur de o sută de persoane, civili şi militari, au murit în urma atacurilor.

Ministrul ştiinţei şi tehnologiei, Gabriela Jiménez, a declarat că a fost vorba despre „un act de agresiune imperialistă fără precedent împotriva poporului venezuelean, în care a fost atacată infrastructura civilă şi ştiinţifică”.

Citește și:

ANALIZĂ Raidul asupra lui Nicolas Maduro: ce știm și ce rămâne secret în cazul operațiunii SUA, orchestrată cu luni înainte

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde plăteşti parcarea în Bucureşti: diferenţa dintre liniile albastre şi albe
Digi FM
Horia Brenciu, topit după soția lui. A sărbătorit-o cu emoție și entuziasm: "Ea e Alice și cu ea mă simt ca...
Pro FM
Cum arată soția lui Șerban Copoț. Roxana și fostul membru Animal X sunt căsătoriți de 21 de ani și au trei...
Film Now
Răsturnare de situație în cazul Victoriei Jones. Fiica lui Tommy Lee Jones ar fi fost însărcinată cu trei...
Adevarul
Român din Suedia, surprins de iarna extremă: „Sunt confuz, nu plânge nimeni că drumul e necurățat?”
Newsweek
Casa de Pensii anunță schimbări la vechimea în muncă de la 1 iulie 2026. „Pensionarii trebuie să se grăbească”
Digi FM
Ce s-a întâmplat după ce un copil de 9 ani a băgat un termometru în cuptor. A vrut să-și păcălească mama că...
Digi World
"Nu am văzut niciodată asta în casa noastră. Și stăm aici de patru ani". Ce au descoperit doi soți, total...
Digi Animal World
A ținut moartea în palmă fără să știe. Momentul inedit în care un turist filmează cea mai otrăvitoare...
Film Now
Rosie Huntington-Whiteley, șic la brațul lui Jason Statham, la premiera „Shelter”. Când intră în...
UTV
Doinița Oancea s-a confruntat cu probleme de sănătate în Thailanda. „Eram destul de avariată”