Taifunul Hagupit loveşte Filipinele. Autorităţile au dispus evacuarea a peste 600.000 de oameni

Data publicării:
filipine taifun

Taifunul Hagupit a acumulat energie timp de două zile în vestul Oceanului Pacific înainte de a lovi insula Samar, situată în estul Arhipelagului Filipinelor.

Furtuna a venit însoţită de ploi torenţiale şi rafale de vânt de peste 210 kilometri pe oră. Zeci de copaci au fost puşi la pământ, liniile de înaltă tensiune s-au rupt, iar mai multe case au fost distruse.

Regiunea ameninţată acum de Hagupit abia îşi revenise de pe urma dezastrului provocat acum un an de un alt uragan, Hayan

Peste 600.000 de oameni au fost evacuaţi din regiunile de coastă şi mutaţi în zone mai sigure.

Autorităţile locale au luat măsuri urgente pentru a se asigura că toţi cei care au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele să aibă la dispoziţie alimente şi apă potabilă.

De asemenea, oficialii filipinezi încearcă să repare cât mai repede clădirile afectate de trecerea taifunului.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri