Taiwan | Abordare eficientă în lupta cu COVID-19: carantină strictă, amenzi uriașe, mâncare și tehnologie

Data publicării:
taiwan

Taiwan este una dintre țările care a reușit să controleze cel mai bine epidemia de nou coronavirus. Doar 267 de cazuri au fost confirmate pe mica insulă din Pacific. Autoritățile au reușit asta prin tehnologie înaltă, o carantină strictă pentru toți oamenii care vin din străinătate și amenzi uriașe pentru cei care încalcă restricțiile. Dar cei izolați la domiciu nu sunt uitați - primesc zilnic pungi cu măști, mâncare dar și abonamente pentru jocuri și filme online.

Taiwan a reușit să țină sub control epidemia prin măsuri dure. Toți oamenii care se întorc pe insulă, indiferent dacă sunt cetățeni sau străini, trebuie să stea obligatoriu 14 zile în carantină. Aceștia sunt sunați dimineața și seara, ca să li se verifice starea de sănătate. În plus, sunt supravegheați prin intermediul GPS-ului telefoanelor mobile iar o alarmă sună la poliție dacă pleacă din locul în care trebuie să stea. Amenda este uriașă - un milion de dolari taiwanezi, echivalentul a 33 de mii de dolari americani.

Wang Tsui-lien, oficial: Imediat ce primim o notificare, luăm legătura cu persoana în cauză, iar poliția verifică dacă persoana chiar este acasă. Poliția merge le ei să vadă dacă mai sunt acolo sau dacă telefonul a avut o problemă cu semnalul.

Autoritățile știu că izolarea nu este ușoară, așa că sunt mereu la dispoziția celor care trebuie să se rupă de restul lumii timp de 14 zile.

Wang Tsui-lien: Trebuie să le explicăm că se poate să fi avut contact cu un caz confirmat și că le verificăm starea de sănătate, așa că nu trebuie să se îngrijoreze prea mult. Dacă au orice fel de întrebare, pot să ia legătura cu noi oricând.

Toți cei aflați în izolare primesc zilnic un pachet de la autorități în care găsesc mâncare, măști dar și abonamente pentru jocuri și filme online, plus snacks-urile aferente, ca să nu se plictisească.

Huang Tsui-mi, oficial: Am vrut să-i facem pe oameni să se simtă mai liniștiți prin acest pachet pentru carantină și să le aratăm că guvernului îi pasă.

Lee Yi-min, tănără în carantină: În ziua după ce am ajuns, mi-au livrat pachetul pentru carantină, care are multe lucruri în el. Mare parte din timp o petrec în camera mea - mă joc, învăț sau dorm.

Taiwan a reacționat rapid deoarece are experiență cu SARS și nu avut încredere în datele transmise de Beijing. În plus, insula nu este parte a Organizației Mondiale a Sănătății, deoarece China comunistă, de care este separat de 70 de ani, îi blochează intrarea.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
George Simion a cedat nervos! Denise Rifai l-a confruntat fără milă, ce a făcut liderul AUR a lăsat...
Digi FM
„Frumusețea ei nu are vârstă”. Fanii, fermecați de Angelina Jolie la Cannes 2025. Apariție impresionantă a...
Pro FM
Ultimele cuvinte ale lui Avicii. Ce a scris Tim Bergling în jurnal, cu o zi înainte de a-și pune capăt vieții
Film Now
Ana de Armas, impecabilă într-o rochie albă care i-a subliniat perfect silueta. Prima declarație despre Tom...
Adevarul
Gigi Becali, inadvertențe pe bandă rulantă legate de accidentul în care a făcut praf o mașină cu limuzina de...
Newsweek
Pensiile pe luna iunie vin cu o mică întârziere. Se vor da și banii de la Mica Recalculare?
Digi FM
Ce avere are faimoasa Dua Lipa. Este cea mai tânără persoană dintre cei mai bogați britanici sub 40 de ani
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
După „Judy” și „The Thing About Pam”, Renee Zellweger surprinde iar cu o transformare radicală de look pe...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...