Tânăra de 29 de ani care a scris istorie la ultimele alegeri din SUA nu are bani de chirie în Washington

Data publicării:
Alexandria Ocasio-Cortez, cea mai tânără femeie aleasă în Congresul american
Foto: Agerpres

Alexandria Ocasio-Cortez, în vârstă de 29 de ani, a scris istorie la propriu la ultimele alegeri din SUA, de miercuri. Aceasta a devenit cea mai tânără membră aleasă vreodată de americani în Congresul Statelor Unite.

Alexandria Ocasio-Cortez, cea mai tânără femeie aleasă în Congresul american
Foto: Agerpres

Cu toate acestea, Ocasio-Cortez, care până acum trei săptămâni lucra ca barman la un local din New York, împarte aceleași griji cu americanii de rând din generația millennials (n.r. - persoane născute în perioada 1981 - 1996). Mai exact, una dintre marile griji ale acestei generații este plata chiriei lunare.

„Am în fața trei luni fără un salariu înainte să devin membră a Congresului. În aceste condiții, cum să obțin un apartament? Aceste mici detalii sunt foarte importante. Ne batem de aceste probleme zi de zi, așa că încerc să mă organizez astfel încât să rezist până în ianuarie”, a spus Ocasio-Cortez într-un interviu recent pentru The New York Times.

Alexandria Ocasio-Cortez a dezvăluit că a reușit să pună bani deoparte înainte să își dea demisia de la restaurantul unde lucra și a plănuit în avans, împreună cu partenerul ei de viață, timpul pe care va trebui să-l petreacă fără un salariu lunar.

Ocasio-Cortez va depune jurământul și va intra oficial în Congres în ianuarie 2019. Însă până atunci, va trebui să se mute de la New York la Washington.

Tânăra de 29 de ani va reprezenta cel de-al 14-al district din New York, care acoperă părți din Bronx - unde s-a născut - și Queens.

Deși mulți fani de-ai tinerei politiciene sunt îngrijorați că nu își va putea permite o locuință, aceasta a asigurat, încrezătoare, că va găsi o cale prin care să își schimbe domiciliul.

„Există atât de multe detalii în organizarea sistemului nostru electoral care îl transformă în ceva aproape inaccesibil pentru oamenii din clasa muncitoare care vor să se implice în conducerea țării. Acesta este numai unul dintre ele (nu vă faceți griji - o vom scoate la capăt!)”, a scris Ocasio-Cortez, joi, pe Twitter.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri