Tânăra pe care NASA o antrenează să locuiască pe Marte: „Nu mă sperie nimic legat de spațiu”

Data actualizării: Data publicării:
alyssa carlson

Este, oficial, cel mai tânăr astronaut din lume și, probabil, prima ființă umană care va ajunge pe Planeta Marte, în 2033. Alyssa Carson a învățat să piloteze o navă spațială înainte să știe cum să conducă o mașină și, la doar 17 ani, a absolvit deja cursurile Academiei care pregătește cosmonauți profesioniști. 

Alyssa Carson are 17 ani și este cel mai tânăr astronaut în pregătire din întreaga lume. Când avea doar trei ani, fetița de atunci a luat o decizie care i-a marcat viața: și-a dorit sa fie primul om care ajunge pe planeta Marte.

„Cam când aveam trei ani, în jurul acestei vârste, când eram doar o fetiță, mă uitam la desene animate la televizor și personajele mergeau în aceste aventuri imaginare în fiecare episod, pentru a-i învăța pe copii lucruri despre junglă…. Sau despre altele. Unul dintre ele era despre o misiune pe Marte și, după ce m-am uitat la asta, cum personajele își luau prietenii și mergeau cu ei pe Marte, am început să-l întreb pe tata: e posibil să mergem pe Marte, au ajuns oamenii deja acolo, cam care e treaba cu toată ideea asta cu planeta Marte”, povestește Alyssa.

„I-am explicat că oamenii au ajuns pe Lună, dar nu și pe Marte, și că vor fi cei din generația ei care vor deveni „Mars Generation" și vor ajunge pe planeta Marte”, spune Bert Carson din Mission to Mars.

„Când am spus că vreau să devin astronaut și să merg pe Marte, tata mi-a spus „dacă asta vrei tu să faci, atunci mergi în direcția asta". M-a susținut foarte mult, și nu a crezut, de fapt, că va deveni ceva atât de serios”, precizează Alyssa Carson.

„Habar n-aveam că voi crește un copil pe care îl voi susține ca să plece de pe această planetă”, Bert Carson, spune tatăl fetei.

Prima dată când am întâlnit pe cineva de la NASA a fost într-o vizită, la un centru al lor, voiam să văd rachetele pe care le au. Așa că am mers la US Space … Center din Alabama, în SUA, și am aflat că acolo e o tabără de pregătire pentru misiuni în spațiu, așa că, până la urmă, am mers în acea tabără, iar până acum am fost acolo de 19 ori. (…) A fost un lucru grozav pentru mine, fiindcă aveam 7 ani și începeam să învăț din ce în ce mai multe. A fost minunat și faptul că am putut învăța mai multe despre istoria spațiului, despre rachete, motoare, despre toate lucrurile despre care îmi doream să știu și care nu erau acolo unde locuiam eu”, afirmă Alyssa Carston.

De atunci, Alyssa a doborât record după record: este prima adolescenta din lume care a mers în toate taberele de pregătire ale NASA, de pe tot Globul, a asistat la trei lansări de rachetă și este cea mai tânără persoană care a absolvit vreodată Advanced Possum Academy, instituția care pregătește, oficial, astronauții profesioniști. Toate, sub numele de cod „Blueberry".

Numele meu de cod" e ca un fel de poreclă, dar trebuia să-mi fie atribuit, nu puteam să mi-l aleg. Așa că mi-au spus Blueberry (Afină) pentru că a doua oară când am fost în space camp îmi doream un costum albastru de zbor, la fel ca acesta, dar eram foarte mică, aveam 8 ani, deci nu încăpeam în niciunul dintre cele pe care le aveau acolo. Așa că tata mi-a făcut rost de unul „fals", doar ca să am și eu unul asemănător. Un costum într-o nuanță foarte închisă de albastru, nuanța greșită de albastru, care mă cam „înghițea" puțin, iar toată lumea mi-a spus atunci că arăt ca o afină (blueberry). Oriunde mă duceam mă strigau - „Blueberry se poate duce să ia niște șervețele" sau orice altceva - așa că până la urmă s-a „lipit" de mine. Și cum nu am prea multe de spus referitor la asta, acum sunt Blueberry”, spune Alyssa Carson.

La ora actuală, planurile sunt acelea de a începe să trimitem oameni pe Marte cam în 15 ani. Unele proiecte sunt doar dus - ca MarsOne sau The Netherlands - , iar altele iau în calcul o călătorie de întoarcere. Folosind tehnologiile actuale, știm că va dura 6 luni să ajungem acolo, apoi astronauții vor locui pe planetă timp de un an și ceva, iar drumul de întoarcere va dura 9 luni. Așa că asta va fi cea mai lungă perioadă de timp în care oamenii vor sta în spațiu sau într-o misiune”, a explicat Alyssa la conferința TEDx Bucharest.

„Am aflat despre program de la o colegă din tabără, pentru că vorbeam tot timpul despre cât de mult îmi doresc să fiu astronaut și oamenii, în sfârșit, m-au auzit. (…) Așa că am vorbit cu ei, am încercat să le dăm toate motivele pentru care aș merita să fiu acolo - am certificatul de avansați pentru scuba diving, le-am dat o listă cu toate lucrurile pe care le-am făcut, iar de acolo și-au asumat cumva acest risc și mi-a zis „te lăsăm să faci cursurile săptămâna asta, vedem cum te descurci, apoi te lăsăm să faci și restul, dacă lucrurile merg bine.

La sfârșitul acelei săptămâni am luat cea mai mare notă la examenul final, așa că mi-au zis „OK, poți să rămâi". Iar de atunci am continuat să fac misiuni de cercetare, am muncit alături de ei și i-am ajutat să continue să cerceteze atmosfera, am ajutat compania care realizează costumele astronauților și așa am adunat niște experiențe personale uimitoare”, spune Alyssa Carson.

Este un pas mic pentru om, un pas uriaș pentru omenire". Acestea au fost primele cuvinte ale astronautului Neil Armstrong, atunci când a ajuns pe Luna. Alyssa nu știe deocamdata ce va spune când va face primii pași pe Marte, în 2033, dar spune ca mai are timp sa se gândeasca la asta.

Chiar n-am nicio idee care ar fi primele mele cuvinte, sunt o persoană care se bazează pe știință și matematică, nu mă pricep la cuvinte foarte bine. Cred că mai am câțiva ani ca să planific asta, chiar nu știu cum vin oamenii cu asemenea citate care să rămână peste timp, dar cred că îmi dau eu seama până la urmă”, mărturisește Alyssa Carson.

Chiar dacă şi-a luat brevetul de pilot de navă spațială înainte să obțină permisul de conducere, Alyssa știe că până când va porni spre Planeta Roșie va trebui să se antreneze constant și să muncească din greu. Pentru a fi selectată în echipajul care va pleca în misiune pe Marte, Alyssa trebuie să aibă un CV original și o pregătire impecabilă.

Pentru a deveni cu adevărat astronaut aplici la programul de selecție pentru astronauți, care este derulat de diferite agenții spațiale, NASA, ISA, Rusia… Oricine depune o aplicație poate fi selectat. Există și niște grile pentru procesul de aplicare - o diplomă în știință, tehnologie, inginerie sau matematică; dacă aplici să fii pilot, poate multe ore de zbor te ajută, deci țin cont de toate aceste detalii. Și orice lucru de valoare pe care îl poți adăuga în CV-ul tău contează, pentru că aproximativ 18.000 de oameni aplică și doar 12 sunt selectați. Deci totul este despre adăugarea în CV-ul tău de lucruri care să te facă să pari unic.

Acum, următorii pași sunt să continui să merg la colegiu și să-mi consolidez educația referitoare la ceea ce vreau să fac, adică astrobiologie, până când voi aplica pentru selecția de astronauți. Apoi, după ce ești selectat, începi antrenamentele, faci foarte multă pregătire psihică, psihologică, iar, în final, ți se repartizează o misiune și te antrenezi pentru aceea, în mod particular. Lucrezi asupra oricărei probleme care ar putea apărea, faci cercetare pe mai multe direcții - cum să pilotezi chestia aia, cum să faci una sau cealaltă, și lucrezi continuu pe asta”, explică Alyssa Carson.

La 17 ani, Alyssa e conștientă că și-a dedicat întreaga viață visului său- să ajungă pe Marte. Iar prețul pe care îl va plăti ca să intre în istorie poate fi unul imens.

Ca părinte, eu ma gândesc că ma voi bucura de copilul meu pentru încă 20 de ani, dupa care s-ar putea să n-o mai văd niciodată. Iar asta e greu”, mărturisește Bert Carson.

„Într-o zi, l-am văzut plângând, atunci când am văzut că am câștigat The Right Stuff Award, adică premiul cel mai important pe care îl poți primi în tabăra de pregătire spațială. Mi-a spus că atunci și-a dat seama că nimic nu mă va opri din visul meu de a ajunge pe Marte.

Chiar cred că pentru asta sunt multe sacrificii de făcut, pentru că deja îmi ocupă cea mai mare parte a timpului, călătoresc foarte mult, sunt cursurile și educația pe care le canalizez în acest scop. E vorba despre multe sacrificii, dar cred că beneficiile pe care lumea le va avea de pe urma misiunii pe Marte vor merita, până la urmă. (…) Mai ales în ceea ce fac eu, cred că există foarte multe limite. Chiar și ideea de a merge pe Marte, planeta Marte este acea limită pe care încercăm să o depășim. De când am început să fim interesați de spațiu, tot timpul am avut țelurile noastre și am încercat să ne depășim limitele. (…)

Limita mea personală cred că este dată de toți pașii diferiți și de munca mea de a-mi realiza visul, pentru că e o perspectivă îndepărtată și e un scop care necesită foarte multe etape pentru a ajunge acolo.

Cred că nu mă sperie nimic din ceea ce are legătură cu spațiul. Nu-mi plac insectele, de exemplu, nu știu dacă asta se pune, cred că sunt mai speriată de ele decât de lucrurile pe care le-aș putea întâlni în spațiu. Sigur, sunt multe lucruri înspăimântătoare legate de spațiu - cum ar fi radiațiile, deșeurile cosmice, multe lucruri care se mișcă pe acolo pe sus și care ar putea fi și ele foarte periculoase”, spune Alyssa Carson.

„Oricui își dorește să devină astronaut i-aș spune că domeniul spațial se schimbă mult și că acum nu mai contează atât de mult dacă țara ta are o Agenția Spațială, pentru că există multe variante în industria privată și, având în vedere asta, chiar nu mai trebuie să te preocupi de guvern sau de ceea ce se întâmplă la acest nivel. (…) Dacă aveți un vis, nu vă gândiți imediat că e imposibil, urmați-vă visul și nu lăsați pe nimeni să vi-l fure”, îndeamnă Alyssa.

„Este clar, e destinul care aranjează lucrurile, acest copil este predestinat să meargă pe Marte”, spune Bert Carson.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri