Țara care a învins varianta Delta. A vaccinat aproape 90% din populație, iar acum imunizează copiii peste 6 ani

copil vaccinat imptotriva covid-19 in chile
Copiii cu vârsta peste 6 ani sunt vaccinați anti-COVID în Chile. Foto: Profimedia Images

În timp ce lumea se confruntă cu valul 4 al pandemiei, alimentat de varianta Delta, mult mai contagioasă dcât cele anterioare, Chile înregistrează cel mai mic număr de cazuri de COVID-19 din martie 2020. Țara a imunizat 87% din populația eligibilă, iar de săptămâna aceasta sunt vaccinați și copiii cu vârste între 6 și 11 ani, relatază CNN.

Liliana Silva nu credea că e în pericol. Când fratele ei a venit din Germania, unde locuiește, pentru a-și vizita familia în Chile, niciunul dintre ei nu s-a simțit vulnerabil. Bărbatul făcuse carantina obligatorie de 10 zile la Santiago și nu avea simptome de COVID-19.

Cu toate acestea, în mai puțin de o săptămână, părinții ei, cele trei fiice și o mătușă au fost infectați cu varianta Delta. Ea și soțul ei s-au simțit rău după câteva zile. Aproape toată lumea avea simptome ușoare, cu o durată de 2 până la 4 zile - cu excepția tatălui și a copiilor ei.

„Tatăl meu suferă de leucemie cronică; a avut pneumonie, s-a deshidratat și a fost internat în spital. Dacă nu ar fi fost vaccinat, ar fi murit", a spus Silva.

Dar copiii erau prea mici pentru a fi vaccinați și au făcut o formă mai gravă.

„Fiicele mele au avut febră mare, tuse, vărsături și dureri de cap urâte. Mi-aș fi dorit să fi fost vaccinate, mi-a fost frică tot timpul pentru ele”, a adăugat ea.

Motivele pentru care campania de vaccinare a fost un succes

De când a început imunizarea populației împotriva COVID-19, în februarie, Chile a fost lăudat la nivel internațional pentru campania de vaccinare de succes. Potrivit ultimelor rapoarte ale Ministerului Sănătății, aproape 87% dintre chilienii eligibili sunt complet vaccinați.

Țara sud-americană este, astfel, printre națiunile cu cea mai mare pondere a persoanelor imunizate din toată lume.

Această rată ridicată de vaccinare a dus la scăderea numărului de cazuri, dar Chile nu intenționează să reducă măsurile de precauție. Săptămâna trecută, guvernul a anunțat că țara va deveni una dintre puținele din lume care va aproba vaccinarea cu vaccinul chinezesc CoronaVac pentru copii cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani. Imunizarea acestei categorii a început luni.

Fără vaccin, copiii devin vulnerabili

„Se știe că, în țările unde cea mai mare parte a populației adulte a fost imunizată, coronavirusul începe să-i vizeze pe cei care rămân vulnerabili, iar copiii se infectează mai mult, așa cum se întâmplă în Statele Unite”, spune dr. Lorena Tapia, medic pediatru și membru al comitetului de consiliere pentru vaccinuri.

„Trebuie să mergem mai departe cu imunizarea în rândul celor mai tineri”, adaugă ea.

Chile a încheiat contracte cu mai mulți producători de vaccinuri și a participat la testele clinice pentru mai multe dintre acestea, pentru a avea prioritate la achiziții.

„De la început, campania noastră s-a bazat pe avantajul de a avea un portofoliu diversificat de vaccinuri. Acest lucru ne-a permis să nu depindem de disponibilitatea unui singur furnizor, având în vedere cererea mare de vaccin anti-COVID la nivel global”, spune ministrul pentru Știință, Andrés Couve.

Această strategie, combinată cu un sistem de vaccinare bine organizat și un sistem de planificare accesibil, a permis ca procesul de vaccinare să avanseze cu puține întreruperi.

Până în prezent, Chile a primit 36 de milioane de doze pentru o populație de 19 milioane de locuitori, suficient pentru a începe deja să facă a treia doză. În fiecare săptămână, un nou grup de persoane devine eligibil - săptămâna aceasta este administrată a treia doză persoanelor cu vârsta de peste 55 de ani.

Chile a eradicat variola cu 27 de ani mai devreme decât restul lumii

Chilienii s-au bazat întotdeauna pe vaccinuri, iar scepticismul nu a prins rădăcini în această țară. Chile a eradicat variola cu 27 de ani mai devreme decât restul lumii și a fost a treia țară care a controlat poliomielita. Încrederea cetățenilor în vaccinuri a permis, de asemenea, reducerea semnificativă a bolilor copilăriei, ca rujeola, oreionul și rubeola.

În timp ce mumărul cazurilor de COVID-19 crește din nou în America Centrală și Caraibe, în ultima săptămână Chile a atins cea mai scăzută rată de infectare și cel mai mic număr de cazuri active din martie 2020.

Restricții relaxate - dar nu foarte mult

Rata de pozitivare rămâne în mod constant sub 1%, ceea ce a determinat guvernul să slăbească progresiv restricțiile – dar nu foarte mult. Interdicția de circulație după ora 22:00 a fost mutată la miezul nopții - suficient pentru a permite multor chilieni să simtă că în sfârșit au din nou libertate.

Vaccinarea a jucat un rol cheie în prevenirea unui nou val, spun experții, dar nu este suficient. De aceea, guvernul nu a ridicat încă toate restricțiile. Purtarea măștii de protecție este încă obligatorie, la fel ca distanțarea socială în locuri publice și școli. Frontierele nu sunt complet deschise, iar călătorii încă se confruntă cu restricții semnificative.

Aceste acțiuni au permis chilienilor să controleze tulpina Delta până acum. Dar cu COVID-19, incertitudinea predomină.

„Nu putem spune că este sub control”, spune dr. Alexis Kalergis, directorul Institutului de Imunologie și Imunoterapie Millennium din Santiago.

„Pandemia nu s-a terminat și, dacă nu suntem atenți, putem avea un nou val în orice moment”, adaugă el.

Kalergis spune că extinderea vaccinării este cel mai bun mod de a evita apariția și răspândirea noilor tulpini.

Dr. Catterina Ferreccio, care face parte din Comitetul consultativ pentru COVID-19 al Ministerului Sănătății, spune că, în această etapă a pandemiei, copiii vor deveni probabil un rezervor de COVID-19, ceea ce este riscant pentru ei și restul comunității.

Medicul pediatru Lorena Tapia, subliniază, de asemenea, că în Chile 52% dintre copiii de vârstă școlară sunt supraponderali sau obezi, ceea ce crește riscul de a dezvolta forme grave de COVID. Există, de asemenea, un număr semnificativ de copii cu boli respiratorii.

Editor : M.B.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate