Țara din Europa care a interzis folosirea telefoanelor inteligente și a tabletelor în școli

Data publicării:
Elevi
Foto: Shutterstock

Luni, elevii francezi, la fel ca cei români, se întorc la școală. Tinerii din Franța însă, spre deosebire de cei de la noi, se vor întoarce în bănci fără cea mai de preț posesiune pentru un adolescent - telefonul mobil.

Elevi
Foto: Shutterstock

Proiectul de lege de care se vorbea deja de ceva timp a intrat în vigoare luni. Astfel, elevii de până la 15 ani au interzis la folosirea mobilelor și tabletelor în interiorul instituțiilor de învățământ. Dacă totuși își iau dispozitivele inteligente cu ei la școală, acestea trebuie închise până la plecarea de la ore, scrie washingtonpost.com.

Oficialii francezi care au susținut legea au promovat-o ca pe o metodă de a-i feri pe copii de pericolele tehnologiei, inclusiv dependența de smartphone-uri.

Legea propune însă și excepții: dispozitivele pot fi folosite ca instrumente educative, în activități extracurriculare și de către copiii cu dizabilități. Liceele, în schimb, sunt libere să aleagă reguli mai puțin stricte.

Chiar și înainte de intrarea în vigoare a legii, elevii francezi nu aveau voie să folosească mobilele în timpul orelor.

În timpul campaniei electorale din 2017, Emmanuel Macron a promis o legislație care să interzică total folosirea dispozitivelor inteligente în instituțiile de învățământ.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri