Sari la conținut
News Alert

Tillerson: Există riscul izbucnirii unui conflict deschis între Beijing şi Washington

Secretarul de Stat al SUA, Rex Tillerson, a avertizat marţi noaptea că relaţiile bilaterale americano-chineze au ajuns într-un moment de cotitură, făcând apel la evitarea unui „conflict deschis” între Beijing şi Washington, scrie News.ro.

U.S. And Saudi Representatives Discuss Energy Markets

Foto: Gulliver/GettyImages

Aceste declaraţii au loc după ce preşedintele american a ameninţat că investitorii chinezi nu vor mai câştiga sute de miliarde de dolari din exporturi, pentru că Beijingul nu face nimic pentru a gestiona situaţia ameninţătoare din peninsula Coreeană, în timp ce regimul de la Phenian dezvoltă şi testează rachete intercontinentale capabile să lovească metropole precum Los Angeles, Denver şi Chicago.

Tillerson le-a spus jurnaliştilor că relaţiile au ajuns într-un moment de cotitură după „o perioadă lungă lipsită de orice conflict”, care a durat mai bine de patru decenii între Washington şi Beijing.

„Cum ar trebui să definim această relaţie cu China şi cum putem să ne asigurăm că va continua prosperitatea economică în beneficiul ambelor ţări şi a întregii lumi - pentru că vom avea neînţelegeri, avem neînţelegeri - cum vom gestiona aceste neînţelegeri pentru a evita un conflict deschis?”, s-a întrebat şeful Departamentului de Stat.

De asemenea, acesta a explicat că relaţiile chinezo-americane sunt cu adevărat testate de situaţia din Coreea de Nord, precum şi de încercările nereuşite ale preşedintelui Trump de a forţa Beijingul să rezolve problema reprezentată de regimul dictatorului Kim Jong-un.

„Putem să munci împreună pentru a răspunde ameninţării globale atunci când avem un obiectiv comun? Şi unde avem neînţelegeri - în Marea Chinei de Sud, avem nişte neînţelegeri comerciale care trebuie să fie adresate - putem să trecem de aceste neînţelegeri într-un mod care nu ne va conduce la un conflict deschis şi putem să găsim soluţii care avantajează ambele părţi?”, a precizat Tillerson.

Analiştii cred că preşedintele american a încercat să obţină o ”mare afacere” de la Xi Jinping, prin care liderul de la Beijing ar fi scăpat de presiunea internaţională pe probleme comerciale şi cu privire la campania din Marea Chinei de Sud în schimbul cooperării pentru rezolvarea situaţiei din Coreea de Nord.

Însă, relaţiile dintre cei doi lideri s-au răcit considerabil în ultimele luni, deşi iniţial existau semne pozitive de cooperare, în special după summitul de două zile de la Mar-a-Lago.

Trump a lansat sâmbătă o serie de acuzaţii extrem de dure la adresa Chinei, susţinând că predecesorii săi „nesăbuiţi” au permis Beijingului să „câştige sute de miliarde de dolari anual în comerţ”, deşi nu a făcut nimic pentru a limita ambiţiile nucleare ale regimului de la Phenian.

Presa chineză a răspuns printr-un limbaj neobişnuit de robust, condamnând revărsarea emoţională şi inflamatorie de sentimente din partea preşedintelui Trump.

 

Etichete: SUA , China , rex tillerson , conflict sua china

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale