Toți chinezii vor primi note de la stat. Dacă sunt proaste, nu vor mai avea voie în tren sau avion

Data publicării:
Migrant Workers Return Homes For Spring Festival
Foto: Guliver/Getty Images

Începând de la 1 mai, cetățenii chinezi care vor primi o „notă socială” proastă nu vor mai putea să urce în avion și nici în tren. Acest sistem de notare face parte dintr-un vast proiect al guvernului chinez: sistemul de credit social. Folosind mii de date personale și administrative, instrumentul ar urma să fie efectiv din 2020, pentru a distinge chinezii „buni” de cei „răi” și asta, potrivit criteriilor stabilite de puterea comunistă. 

Migrant Workers Return Homes For Spring Festival
Foto: Guliver/Getty Images

Pare un scenariu demn de serialul britanic Black Mirror, care imaginează consecințele extreme pe care le-ar putea avea invadarea societăților noastre cu tehnologii. Acum e aproape o realitate în China: guvernul dezvoltă un uriaș sistem de evaluare a cetățenilor, bazat pe comportamentele lor online și în viața reală. 

Aflat încă în etapa de testare, acest dispozitiv va cunoaște o primă aplicare concretă începând de la 1 mai. La această dată, chinezii cu note mai mici vor avea „interzis” în anumite mijloace de transport. 

În două declarații datând de la începutul lunii martie, Comisia Națională pentru Reformă și Dezvoltare a anunțat că va fi întocmită o listă cu indivizi care au comis acte reprobabile. Iar aceștia din urmă nu vor mai putea lua nici avionul, nici trenul timp de un an. Sunt vizați chinezii care au răspândit informații false despre terorism, care au făcut probleme în timpul călătoriilor, care nu și-au luat bilet, care au uitat să plătească amenzi și care nu și-au plătit asigurările.

Decizia anunță lansarea „sistemului de credit social”, un instrument administrativ la care se lucrează din 2014. Este un proiect al președintelui - proaspăt reales - Xi Jinping și constă în atribuirea de note cetățenilor, note care să fie un fel de indice de încredere, în funcție de informațiile pe care guvernul le deține despre ei, de la acțiunile lor din trecut până la parcursul școlar, trecând prin statutul social și situația financiară.

Citiți și: „Big Daddy”. Cum și-a consolidat puterea și cultul personalității președintele Xi Jinping

Dacă traversează pe culoarea roșie a semaforului, dacă nu cumpără produse autohtone, dacă uită să-și plătească amenzile, dacă fumează în transportul în comun - toate acestea îi vor aduce chinezului puncte de penalizare. În schimb, obține puncte în plus dacă are o diplomă sau dacă răspândește pe rețelele sociale articole pozitive despre China.  

În funcție de notă, începând de la 1 mai, un chinez va putea să călătorească sau nu cu avionul și trenul, iar situația celor cu note proaste s-ar putea complica și mai mult - vor avea dificultăți să obțină o viză, să se înscrie pe site-urile de întâlniri sau să obțină o promovare. Mai mult, reclamă organizația Human Rights Watch, cei cu note proaste se vor confrunta cu tot felul de obstacole, de la a obține o slujbă până la înscrierea copilului la școala dorită. „Nu știm încă cine va administra acest sistem și nici cum vom putea contesta notele sau dacă tot acest demers este legal”, spune HRW. Organizația consideră că este vorba de un puternic instrument de control social, care are drept scop controlarea disidenților. 

Cum vor fi atribuite notele? Deocamdată, nu este foarte clar. Guvernul chinez ar putea corobora informațiile pe care le deține despre cetățeni (informații administrative) cu datele giganților web din China, cum e Alibaba, site-ul de vânzări online, Tencent (servicii de internet și comunicații mobile), Baidu (motor de căutare în chineză), care deja dau note utilizatorilor lor. Algoritmii se vor schimba pentru a stabili scorul final. Unele profesii vor face obiectul unei grile speciale: profesorii, contabilii, jurnaliștii și medicii.

Miza pentru guvernul chinez este de a controla mai bine imensa sa populație și de a asigura aplicarea legii și a regulilor, dar și de a limita mișcările opozanților. Guvernul speră ca acest sistem să fie pus la punct până în 2020, când sistemul de notare va fi obligatoriu pentru cei 1,3 miliarde de chinezi. Însă „Big Brother” este deja prezent. În 2017, Curtea Supremă a țării a decis ca peste 6 milioane de chinezi pot fi privați de călătorii cu avionul, din cauza îndatorării puternice sau a comportamentului social care lasă de dorit.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este rezerva de aur a României. Motivul pentru care Mugur Isărescu o ține blocată
Digi FM
Fiul lui Nicușor Dan, în centrul atenției la un eveniment. Antim, fascinat de avioane și deloc intimidat de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"Mă declar fan". Profesor de canto celebru în SUA, impresionat de Alexandra Căpitănescu: "Atâta tehnică...
Film Now
Sharon Stone, în rochie mini la tv, picior peste picior pe canapea. „Arăți grozav, fantastic”, i-a spus Jimmy...
Adevarul
Filiera Horia Constantinescu din dosarul procurorilor corupți. Cum ar fi fost „grăbită” o anchetă, la cererea...
Newsweek
Victorie în instanță! Un pensionar obține mai multe puncte de stabilitate la pensie. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Dan Negru, reacție acidă după semifinala Eurovision 2026 în care a fost și Alexandra Căpitănescu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 lucruri pe care un cardiolog le face zilnic pentru a reduce principala cauză de infarct: "Schimbări mici...
Digi Animal World
În loc de geantă de lux, soțul i-a cumpărat o cămilă de peste 700 de kilograme: „Sunt animale incredibil de...
Film Now
Daniel Craig, greu de înlocuit. Încă se caută noul James Bond. Cele mai proaspete informații oferite de...
UTV
Marilu Dobrescu și Nicole Cherry sunt acuzate că ar fi fost plătite să promoveze Malta la Eurovision. „Sunt...