Tragedia aviatică din Ucraina. Alte două avioane cu 74 de sicrie vor ajunge astăzi în Olanda

Data publicării:
olanda-1

Celelalte cadavre vor fi duse, de asemenea, în Olanda, în următoarele zile.

Ieri, a fost zi de doliu naţional în această ţară. Mii de oameni au ieşit din case pentru a întâmpina sosirea primelor sicrie. La ceremonia de pe aeroportul din Eindhoven au luat parte de rude ale victimelor, regele şi regina Olandei şi numeroşi demnitari şi dipomaţi străini.

Într-o tăcere deplină, sicriele au fost urcate în maşinile mortuare.

De la aeroport, autoturismele au parcurs 100 de kilometri, până în oraşul Hilversum. Mii de oameni au urmărit de pe margine cortegiul, în timp ce maşinile care circulau pe contrasens au oprit, în semn de respect. Victmele au fost depuse apoi în baza militară din Hilversum, unde vor fi identificate în următoarele săptămâni.

La Amsterdam mii de oameni au participat la un marş al tăcerii în onoarea celor 298 de victime ale zborului MH17.

Pe tot cuprinsul Olandei a fost zi de doliu şi toată lumea a ţinut un minut de reculegere. Oamenii care şi-au pierdut rudele sau prietenii în catastrofă îşi aduc acum aminte de cei dragi.

Şi ca fiecare tragedie, şi aceasta are poveştile sale. Şase membri ai aceleiaşi familii olandeze erau în avionul doborât, în care şi-au găsit sfârşitul şi trei fraţi, care mergeau în Australia împreună cu bunicul lor. O altă femeie şi-a pierdut fiica vitregă şi pe soţul acesteia, după ce în luna martie fratele şi cumnata sa au dispărut şi ei în Oceanul Indian, la bordul cursei MH370.

Durere este şi în Malaezia, unde trebuia să aterizeze avionul doborât în Ucraina.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri