Trei cetățeni bulgari care locuiau la Londra, găsiți vinovați de spionaj în favoarea Rusiei. „Minionii” lucrau pentru GRU

Data actualizării: Data publicării:
Traditional,British,Metropolitan,Police,Lamp,Sign,Outside,Police,Station,,London,
Poliția metropolitană. Foto: Shutterstock

Trei cetățeni bulgari au fost găsiți vinovați de spionaj în favoarea Rusiei, în ceea ce poliția a descris drept „una dintre cele mai mari” operațiuni de spionaj extern din Regatul Unit, scrie BBC.

Vanya Gaberova, în vârstă de 30 de ani, Katrin Ivanova, în vârstă de 33 de ani, și Tihomir Ivanchev, în vârstă de 39 de ani, care locuiau la Londra, au făcut parte dintr-un grup care a călătorit prin Europa pentru a supraveghea jurnaliști, un fost politician și o bază militară americană din Germania între 2020 și 2023.

Acoperire în viața de zi cu zi

În timp ce trio-ul avea slujbe de zi cu zi drept cosmetician, lucrător medical și decorator, celula din care făceau parte plănuia să răpească și să ucidă ținte.

Metodele pe care le foloseau erau genul de lucruri pe care „te-ai aștepta să le vezi într-un roman de spionaj”, a declarat comandantul Dominic Murphy din cadrul Poliției Metropolitane.

Unitatea rusească de spionaj care era condusă de fugarul Jan Marsalek, directorul fugar de la Wirecard, și care supraveghea pentru Kremlin o bază militară americană și persoane aflate în vizorul Moscovei, relatează Reuters.

Jan Marsalek, directorul Wirecard care a fugit în urmă cu cinci ani după implozia dramatică a societății germane de plăți, era un spion rus care conducea operațiuni de spionaj în întreaga Europă, potrivit autorităților britanice.

Instanța a stabilit, vineri, că Vania Gaberova (30 de ani) și Tihomir Ivancev (39 de ani) și Katrin Ivanova (43 de ani) au conspirat pentru a aduna informații utile inamicului în perioada august 2020 – februarie 2023, o acuzație pe care aceștia au negat-o.

Lucrau pentru GRU

Potrivit Sky News, cei trei erau supranumiți „Minionii” și lucrau pentru GRU, serviciul rusesc de informații militare.

Procurorii spun că trioul, alături de Orlin Roussev și Bizer Dzhambazov, care și-au recunoscut vinovăția înainte de începerea procesului, au urmărit jurnaliști și au vrut să însceneze un simulacru de protest în fața ambasadei Kazahstanului la Londra.

Fugarul Jan Marsalek, fost director al companiei falimentare Wirecard, i-a însărcinat pe cetățenii bulgari și cu spionarea soldaților ucraineni care erau instruiți la o bază militară din Germania, cu scopul de a le monitoriza mișcările pe câmpul de luptă după invazia lansată de Rusia în februarie 2022, au explicat procurorii englezi.

Cetățeanul austriac este căutat de autoritățile germane pentru o fraudă de miliarde de euro pe care ar fi comis-o în calitate de director de operațiuni al Wirecard, o companie de plăți care a intrat în faliment în 2020. Nu se știe unde se află Jan Marsalek în prezent, însă se crede că este în Rusia, de unde ar fi condus rețeaua de spionaj.

Financial Times relata într-un material din aprilie 2024 că Marsalek s-ar fi folosit de funcționari compromiși din serviciile secrete austriece pentru a spiona cetățeni europeni, inclusiv prin baza de date Schengen, și pentru a plănui spargeri și asasinate comise de echipe rusești de elită.

Ivanova, Gaberova și Ivancev au pledat nevinovați pentru acuzația de conspirație cu scopul de a aduna informații utile inamicului, susținând că nu știau că ajută Rusia. Totuși, instanța i-a condamnat, iar Ivanova a fost găsită vinovată și pentru deținere de documente de identitate false.

Toți sunt cetățeni bulgari cu statut de rezidenți în UE după ce au locuit în Regatul Unit timp de mai mulți ani, scrie Sky News.

BBC precizează că principalele ținte ale celulei au fost jurnaliștii de investigație Hristo Grozev și Roman Dobrohotov, a căror activitate include dezvăluirea rolului Rusiei în atacurile cu agenți neurotoxici asupra liderului opoziției ruse Aleksei Navalnîi în 2020 și a lui Serghei Skripal în Salisbury în 2018.

 

 

 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât câștigă șefa ANM, Elena Mateescu. Veniturile lunare sunt uriaşe pentru cei mai mulţi români, scandal...
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini romantice dintr-o zi obișnuită în NYC
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Tragedie în Portugalia. Trei români, găsiți morți într-un rezervor de apă din Loulé. Aveau 21, 24 și 40 de ani
Newsweek
Județul unde pensia medie trece de 4.000 lei. Diferente la pensie de 1.400 după orașul unde ai muncit. De ce?
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
„Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu la șapte ani de la „Marriage...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India