Trei zile de doliu naţional în Columbia pentru victimele cutremurului devastator de pe 10 august

Data publicării:
cutremur- seism columbia
Cetățenii și echipele de intervenție în situații de urgență continuă să depună eforturi pentru a salva vieți și a găsi rămășițele celor care sunt încă dați dispăruți în urma unui cutremur puternic care a lovit Columbia. Foto: Profimedia

Preşedintele Columbiei, Abelardo de la Espriella, a declarat doliu naţional timp de trei zile pentru victimele cutremurului cu magnitudinea de 7,2, care a zguduit luni mai multe regiuni ale ţării şi a provocat aproximativ 240 de decese, a informat miercuri guvernul de la Bogota.

„Guvernul naţional, în numele poporului columbian, îşi exprimă profunda durere pentru decesul persoanelor care şi-au pierdut viaţa ca urmare a cutremurului produs pe 10 august 2026 pe teritoriul naţional şi se solidarizează cu doliu familiilor şi prietenilor acestor persoane”, precizează un decret emis de preşedinţie, potrivit EFE, preluat[ de Agerpres.

Din acest motiv, timp de trei zile, începând de miercuri, „va fi arborat drapelul naţional în bernă” la clădirile publice din ţară şi la misiunile diplomatice ale Columbiei din străinătate, adaugă decretul.

Potrivit documentului semnat de De la Espriella, care a preluat preşedinţia în urmă cu doar cinci zile, „pierderile de vieţi umane îndoliază atât familiile şi prietenii lor, cât şi guvernul naţional”, care „îşi exprimă solidaritatea în faţa unei asemenea tragedii”, fapte care, de asemenea, „îndurerează întreaga ţară”.

Seismul, cel mai puternic suferit de Columbia în acest secol, s-a produs luni la ora locală 07:34 (12:34 GMT) şi a avut epicentrul în San Jose del Palmar din Departamentul Choco, unul dintre cele mai afectate de tragedie alături de Valle del Cauca, Risaralda şi Caldas, în regiunile de sud-vest şi centru ale Columbiei.

Potrivit cifrelor date publicităţii marţi de De la Espriella, cutremurul a provocat până în prezent cel puţin 181 de decese, dar datele autorităţilor regionale ridică acest număr la aproximativ 240, în timp ce căutarea şi salvarea a sute de persoane prinse sub dărâmături continuă, în special în oraşele Cali şi Pereira unde s-au prăbuşit clădiri.=

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate un moștenitor să vândă casa dacă ceilalți frați nu sunt de acord? Ce se întâmplă când proprietatea...
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kelly Osbourne a slăbit atât de mult după moartea lui Ozzy încât nu s-a mai recunoscut: „Vedeam doar o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Luca Niculescu, tot mai aproape de o desemnare oficială ca prim-ministru. Piperea: „Durează 3-4 luni, după...
Newsweek
A apărut cuponul de pensie pe septembrie în e-Talon! Ce trebuie să verifice acum pensionarii în contul CNPP
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit