Președintele Donald Trump a anunțat, joi, un termen de 10 zile pentru a decide dacă va continua relațiile diplomatice cu Iranul sau va ordona un atac militar, potrivit Axios.
Oficialii americani și israelieni au declarat pentru sursa citată că o operațiune militară împotriva Iranului ar fi probabil o campanie masivă, de câteva săptămâni - și ar putea începe în câteva zile.
„Acum s-ar putea să fie nevoie să facem un pas mai departe sau s-ar putea să nu. Poate că vom face o înțelegere [cu Iranul]. Veți afla în următoarele, probabil, 10 zile”, a declarat Trump în timpul primei reuniuni a Consiliului pentru Pace, joi, la Washington.
Trump și-a convocat miercuri principalii consilieri pentru o întâlnire pe tema crizei cu Iranul. Președintele SUA a fost informat despre discuțiile nucleare care au avut loc la începutul acestei săptămâni la Geneva, iar grupul a discutat următorii pași.
Liderul de la Casa Albă a afirmat, joi, că discuțiile au mers bine, dar că Iranul trebuie să încheie „o înțelegere semnificativă, altfel se vor întâmpla lucruri rele”.
Un oficial american a afirmat că iranienii trebuie să revină către administrația Trump până la sfârșitul lunii cu un pachet de măsuri pentru a răspunde preocupărilor prezentate de SUA la Geneva cu privire la programul lor nuclear.
Oficialii americani spun că sosirea portavionului USS Ford și a grupului său de atac în estul Mediteranei în următoarele zile va fi un factor cheie în momentul declanșării unei posibile campanii militare împotriva Iranului.
Editor : Ș.R.