Trump anunță discuții cu doi giganți auto pentru producția de rachete Patriot și Tomahawk

Data actualizării: Data publicării:
racheta tomahawk lansata de pe o nava de razboi
Rachete Tomahawk. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Industria auto americană ar putea juca un rol neașteptat în planurile Washingtonului de consolidare a capacităților militare. Donald Trump susține că doi dintre cei mai mari producători auto din SUA sunt pregătiți să participe la un amplu program de extindere a producției de armament.

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că giganții americani din industria auto General Motors și Ford vor începe în curând să producă armament, inclusiv rachete pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot și rachete de croazieră Tomahawk, în contextul în care Washingtonul își accelerează eforturile de extindere a bazei industriale de apărare, transmite Kyiv Post.

Vorbind luni cu jurnaliștii la Casa Albă, Trump a spus că producătorii auto se pregătesc să redirecționeze capacități industriale neutilizate și că au fost deja încheiate acorduri pentru fabricarea unor produse legate de sistemele de rachete.

„Construim multe fabrici în întreaga țară. Se poartă discuții cu General Motors și Ford. Din câte știu, General Motors este foarte interesată de această inițiativă și ar putea redeschide mai multe fabrici”, a declarat Trump.

Anunțul vine pe fondul informațiilor potrivit cărora Pentagonul poartă discuții cu marii producători auto, ca parte a unui efort mai amplu de creștere rapidă a producției de armament. „Avem suficiente arme, dar vrem întotdeauna să ne asigurăm că deținem stocuri și mai mari”, a adăugat liderul de la Casa Albă.

Potrivit publicației The Wall Street Journal, secretarul Apărării, Pete Hegseth, a descris această inițiativă drept o funcționare în „mod de război”, menită să valorifice capacitățile industriei civile pentru consolidarea puterii militare a Statelor Unite.

Jurnalul american amintește că SUA au convertit anterior producția civilă în producție militară în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. De asemenea, în timpul pandemiei de COVID-19, administrația Trump a apelat la producătorii auto pentru fabricarea de ventilatoare medicale.

Inițiativa vine după îngrijorările privind diminuarea stocurilor americane de rachete. Financial Times a relatat la începutul acestui an că Washingtonul a consumat cantități importante de muniții esențiale în conflictul cu Iranul, în special rachete de croazieră Tomahawk.

Anterior, Bloomberg a informat că Trump intenționează să încurajeze companiile americane din domeniul apărării să înființeze linii de producție licențiate pentru rachete în Europa și în Ucraina.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că a discutat direct cu Donald Trump această problemă, solicitând o licență care să permită Ucrainei să producă rachete pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot.

El a afirmat că președintele american a răspuns favorabil solicitării privind furnizarea de rachete suplimentare pentru sistemele Patriot, însă nu a confirmat public că o decizie finală a fost deja luată.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
A murit Dana Tapalagă, actrița din filmul „După dealuri”. Nuami Dinescu, mesaj sfâșietor: „Nu cred că există...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Nuntă în trupa Spice Girls: Mel C a fost mireasă la 52 de ani. Ce cadou i-a făcut Victoria Beckham, deși nu a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Orașul antic din România descoperit de pe Dunăre. Ce îi așteaptă la țărm pe turiștii ajunși la Drobeta-Turnu...
Newsweek
Când intră pensiile pe card și când sunt aduse de poștaș în august? Surpriză neplăcută pentru femei
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Trucul care îi face pe câini și pisici să bea mai multă apă vara. Ai ingredientul deja în bucătărie
Film Now
„Odiseea”, triumf la box office. Cel mai bun debut global al unui film regizat de Christopher Nolan
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani