Sari la conținut

Trump refuză să sprijine lupta împotriva schimbării climatice la summitul G7

Ruptură la summitul G7. Preşedintele american a refuzat să-şi ia vreun angajament în privinţa combaterii schimbărilor climatice spre nemulţumirea celorlalţi lideri prezenţi la reuniune. „Statele Unite au nevoie de timp pentru a analiza situaţia" se arată în comunicatul final al summitului. Jurnaliştii prezenţi în Sicilia vorbesc despre o oarecare frustrare a omologilor din celelalte şase ţări care sperau ca lupta cu încălzirea globală să fie un efort comun, conform Acordului de la Paris din 2015. 

Cancelarul german Angela Merkel și-a exprimat nemulțumirea, spunând că orice discuție pe această temă a fost „extrem de dificilă”. 

„Orice discuție pe subiectul climei a fost extrem de dificilă, ca să nu spun complet nesatisfăcătoare. Avem o situație de șase la unu, ceea ce înseamnă că nu există încă niciun semn în legătură cu decizia SUA: dacă vor rămâne sau nu parte a Acordului de la Paris”, a declarat Angela Merkel la finalul summitului G7.

La rândul său, premierul italian a precizat că poziția Italiei în această chestiune nu s-a schimbat și că speră că SUA vor lua decizia cea bună. 

Statele Unite se află într-o fază de reevaluare a propriei politici, atunci când vine vorba de Acordul de la Paris. Noi nu ne vom schimba nici măcar cu un milimetru poziţia în privinţa schimbărilor climatice, Statele Unite încă nu s-au hotârât. Să sperăm că vor lua decizia bună”, a spus premierul Paolo Gentiloni.

Președintele american Donald Trump, care a declarat în trecut că încălzirea globală este o minciună pusă la cale de China, a anunțat pe Twitter că va lua o decizie în privința Acordului de la Paris săptămâna viitoare.  De altfel, în luna martie, şeful de la Casa Albă a anulat o mare parte din reformele de mediu ale Administraţiei Obama.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Donald Trump este în dezacord cu întreaga lume. Donald Trump nu înţelege despre ce e vorba, a rămas izolat”, a spus reprezentantul Greenpeace Tobias Muenchmeyer.

Acordul de la Paris, încheiat în noiembrie 2015, vizează limitarea creșterii temperaturii globale sub pragul de 2 grade C comparativ cu nivelurile preindustriale. SUA ar putea ieși pur și simplu din acest acord negociat cu dificultate sau ar putea rămâne, dar în anumite condiții. Mai exact, ar putea revizui în scădere obiectivele sale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. 

Citiți și: O critică față de acordul climatic de la Paris

Membrii G7 au fost ușurați totuși că la Donald Trump a fost de acord să combată protecționismul comercial și s-a angajat să respecte regulile internaționale de comerț. În timpul campaniei sale electoral, liderul SUA a amenințat că va impune tarife unilaterale pe bunuri din Mexic și China și a amenințat că va anula tratatul NAFTA dacă nu este renegociat. 

De asemenea, membri G7 au fost de acord în chestiuni cheie precum Siria și Coreea de Nord. De asemenea, un document redactat în urma summitului prevede sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru intervenția din Ucraina, dacă este necesar.

Dincolo de problemele de mediu, summitul G7 a provocat proteste în localitatea Taormina din Italia. Sute de manifestanţi antiglobalizare au acuzat liderii mondiali că ignoră interesele oamenilor de rând. S-au luat la bătaie cu poliţiştii, care i-au împrăştiat cu gaze lacrimogene.

 

Etichete: Angela Merkel , incalzire globala , donald trump , g7 , summitul G7

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale